Egalitate De Sanse

Egalitatea de şanse și de tratament între femei şi bărbaţi

  • Prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.
  • Prin sex desemnăm ansamblul trăsăturilor biologice şi fiziologice prin care se definesc femeile şi bărbaţii.
  • Prin gen desemnăm ansamblul format din rolurile, comportamentele, trăsăturile şi activităţile pe care societatea le consideră potrivite pentru femei şi, respectiv, pentru bărbaţi.
  • Prin stereotipuri de gen se înţeleg sistemele organizate de credinţe şi opinii consensuale, percepţii şi prejudecăţi în legătură cu atribuţiile şi caracteristicile, precum şi rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile şi bărbaţii.
    • Exemplu: Femeile sunt mame bune, mai sensibile, mai conștiincioase. Bărbații sunt puternici. Bărbații adevărați nu plâng. Prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înţelege discriminarea directă şi discriminarea indirectă, hărţuirea şi hărţuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, precum şi orice tratament mai puţin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către persoana respectivă ori de supunerea sa la acestea.
    • Exemplu: Concedierea unei femei din motive legate de starea ei de graviditate. Prin discriminare directă, se înţelege situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de sex, decât este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situaţie comparabilă.
    • Exemplu: Anunțurile de tipul – angajăm femei de serviciu/angajăm secretare. Prin discriminarea indirectă se înţelege situaţia în care o dispoziţie, un criteriu sau o practică, aparent neutră, ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex în raport cu persoanele de alt sex, cu excepţia cazului în care această dispoziţie, acest criteriu sau această practică este justificată obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele de atingere a acestui scop sunt corespunzătoare şi necesare.
    • Exemplu: Situația în care, în timpul unui interviu de angajare, o femeie este întrebată dacă are copiii/sau intenționează să rămână gravidă în viitorul apropiat.
  • Orice sesizare sau reclamaţie a faptelor de discriminare pe criteriul de sex poate fi formulată şi după încetarea relaţiilor în cadrul cărora se susţine că a apărut discriminarea, în termenul şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în materie.
  • Sindicatele sau organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi pot, la cererea persoanelor discriminate, reprezenta/asista aceste persoane în cadrul procedurilor administrative.
  • Cererile persoanelor care se consideră discriminate pe baza criteriului de sex, adresate instanţelor judecătoreşti competente, sunt scutite de taxa de timbru. Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamaţia sau, după caz, cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări directe ori indirecte, care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi.

În ceea ce privește faptele de discriminare pe criteriul de sex săvârşite în domeniul muncii Angajaţii au dreptul:

  • să formuleze sesizări/reclamaţii către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat;
  • să solicite sprijinul organizaţiei sindicale sau al reprezentanţilor salariaţilor din unitate pentru rezolvarea situaţiei la locul de muncă;
  • să sesizeze instituţia competentă în cazul în care această sesizare/reclamaţie nu a fost rezolvată la nivelul angajatorului prin mediere, cât şi să introducă cerere către instanţa judecatorească, dar nu mai tarziu de un an de la data săvârşirii faptei.

În cazul în care persoana discriminată, este reintegrată în unitate sau la locul de muncă, pe baza unei sentinţe judecătoreşti rămase definitive, angajatorul este obligat să plătească remuneraţia pierdută datorită modificării unilaterale a relaţiilor sau a condiţiilor de muncă, precum şi toate sarcinile de plată către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale de stat, ce le revin atât angajatorului, cât şi angajatului.

Dacă reintregrarea nu este posibilă, angajatorul va plăti o despăgubire egală cu prejudiciul real suferit de angajat. Autorităţile cărora te poţi adresa în cazul în care te consideri discriminat/ă după criteriul de sex pentru fapte de discriminare care au loc în domeniul muncii:

  • Inspecţia Muncii prin Inspectoratele Teritoriale de Muncă;
  • Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi;
  • Instanţele de judecată;
  • Sindicatele sau organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă, înseamnă accesul nediscriminatoriu la:

  • alegerea sau exercitarea liberă a unei profesii sau activităţi;
  • angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale;
  • venituri egale pentru muncă de valoare egală;
  • informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională, inclusiv ucenicia; · promovare la orice nivel ierarhic şi profesional;
  • condiţii de încadrare în muncă şi de muncă ce respectă normele de sănătate şi securitate în muncă, inclusiv condiţiile de concediere;
  • beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la sistemele publice şi private de securitate socială;
  • organizaţii patronale, sindicale şi organisme profesionale, precum şi la beneficiile acordate de acestea;
  • prestaţii şi servicii sociale, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare. De toate cele de mai sus beneficiază toţi lucrătorii, inclusiv persoanele care exercită o activitate independentă, precum şi soţiile/soţii lucrătorilor independenţi care nu sunt salariate/salariaţi sau asociate/asociaţi la întreprindere, în cazul în care acestea/aceştia, în condiţiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obişnuit la activitatea lucrătorului independent şi îndeplinesc fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare. În ceea ce îi priveşte pe angajatori, legea prevede obligaţia acestora:
  • să asigure egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel;
  • să introducă dispoziţii pentru interzicerea discriminării pe criteriul de sex în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor;
  • să informeze permanent angajaţii, inclusiv prin afişare în locuri vizibile; · să informeze imediat după ce a fost sesizat de vreo faptă de discriminare autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei.

Angajatorii sunt obligaţi să se asigure că practicile lor nu dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la:

  • Angajatorii sunt obligaţi să se asigure că practicile lor nu dezavantajează persoanele de un anumit sex, în legătură cu relaţiile de muncă, referitoare la:
  • anunţarea, organizarea concursurilor sau examenelor şi selecţia candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;
  • încheierea, suspendarea, modificarea şi/sau încetarea raportului juridic de muncă ori de serviciu;
  • stabilirea sau modificarea atribuţiilor din fişa postului;
  • stabilirea remuneraţiei;
  • beneficii, altele decât cele de natură salarială, precum şi la securitate socială;
  • informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională;
  • evaluarea performanţelor profesionale individuale;
  • promovarea profesională;
  • aplicarea măsurilor disciplinare;
  • dreptul de aderare la sindicat şi accesul la facilităţile acordate de acesta; · orice alte condiţii de prestare a muncii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Angajatorilor le este interzis:

  • să discrimineze o angajată ca urmare a stării sale de graviditate sau maternitate;
  • să îi solicite unei candidate, în vederea angajării, să prezinte un test de graviditate şi/sau să semneze un angajament că nu va rămâne însărcinată sau că nu va naşte pe durata de valabilitate a contractului individual de muncă;
  • orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat privind accesul/limitarea dreptului la concediul pentru creşterea copiilor sau concediul paternal. Concedierea nu poate fi dispusă de angajator pe perioada în care:
  • salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate;
  • salariata/salariatul se află în concediul pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi;
  • salariatul se află în concediu paternal. Salariata/salariatul are dreptul, la încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi sau a concediului paternal:
  • de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, având condiţii de muncă echivalente;
  • de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei;
  • la un program de reintegrare profesională, a cărui durată este prevăzută în regulamentul intern de organizare şi funcţionare şi nu poate fi mai mică de 5 zile lucrătoare.

Uniunea Europeană mai are nevoie, potrivit Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, de cel puţin 60 de ani pentru a ajunge la o egalitate de gen deplină.

Cu prilejul adoptării, în luna decembrie 2021, a unui raport fără caracter legislativ, eurodeputaţii au arătat că se înregistrează în continuare o diferenţă de remunerare de 14,1% şi o diferenţă de pensii de 29,5% între bărbaţii şi femeile din UE şi că femeile se confruntă adesea cu o situaţie precară în câmpul muncii.
Surprinzător, România stă mai bine decât multe alte state la acest capitol. „România este, statistic, mult sub media UE la nivelul discriminarii la nivel de salarizare intre femei și bărbați.

Asta nu înseamnă că nu avem probleme de discriminare în numeroase alte moduri, dar că, strict pe acest indice statistic, angajatorii din România înţeleg, în general, că munca egală trebuie plătită în mod egal. În acelaşi timp, la nivel european avem ţări cu diferenţe de peste 20% de remuneraţie între bărbaţi şi femei, pentru aceeaşi muncă, acelaşi efort (…),”, explică, pentru „Adevărul”, eurodeputatul Dragoş Pîslaru.  

Discriminarea

  • Diferenţia sau a trata diferit două persoane sau două situaţii, atunci când nu există o distincţie relevantă între acestea sau de a trata într-o manieră identică situaţii care sunt în fapt diferite. Directive UE anti-discriminare interzic atât discriminarea directă, cât şi discriminarea indirectă şi dau aceeaşi definiţie a discriminării.

  • Sau este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere.

În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.

Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc.

  • este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere. Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare sexuală etc

  • În sociologie, termenul “discriminare” este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită “clasă” sau “categorie”. Discriminarea se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. 

Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă. Aceasta este o definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.

În conformitate cu definiția Națiunilor Unite, “comportamentele discriminatorii pot lua multe forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal”. În multe țări au existat și încă există chiar legi discriminatorii.

În România, potrivit legii nr. 324 din 14 iulie 2006, prin “discriminare” se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea Directă Si Indirectă

  • are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, iar diferența de tratament are la bază oricare criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare.

Orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupus.

Orice faptă de discriminare trebuie să fie determinată de unul din următoarele criterii: rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar.

Discriminarea indirectă este o forma de discriminare care nu este evidentă la o primă vedere. Deși anumite practici, reguli sau politici sunt aparent  corecte si neutre, ele pot ascunde tratemente diferite si nedrepte pentru persoane aparținând diferitelor cateogrii sociale si pot leza drepturile acestora. Discriminarea indirectă apare atunci când practici, politici sau proceduri ale unei organizații, au efectul de a dezavantaja oameni care împărtășesc anumite caracteristici protejate, chiat dacă acest lucru nu este menționat într-o forma explicită ca în cazul discriminării directe.

Orice restrictie sau diferenta de tratament trebuie sa fie justificata printr-un scop obiectiv si prin demonstrarea necesitatii respectivei restrictii si lipsa unei alternative non-discriminatorii. Spre exemplu, o justificare de tipul „e mai avantajos economic să discriminez”  sau „Barbații sunt mai buni în domeniu IT” nu intra în categoria justificărilor rezonabile.

Exemple :

  • În cadrul unei interviu de angajare sunt puse întrbări privind statutul martital si planurile legate de familie
  • Într-un anunț de angajare sunt prezente cerințe precum înălțimea sau alte caracteristici fizice care nu sunt necesare pentru desfașurarea muncii, precum si un nivel de studii care nu este necesar pentru specificul muncii)
  • Un anunț de angajare menționează ca cerință obligatorie deținerea unui permis de conducere, criteriu care ar putea  dezavantaja persoane cu dizabilitati sa femei. Daca postul este de sofer atunci criteriul este unul legitim, daca postul nu implica doar ocazional deplasările pot fi găsite alternative non-discriminatorii.

Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare, cumulative.

Oamenii au identități multiple și fac parte simultan din mai multe grupuri sociale. Apartenența simultană la mai multe grupuri poate crește vulnerabilitatea persoanelor respective în fața discriminării.

Deși conceptul de discriminare multiplă este considerat de mulți juriști o ”non-problemă” sau un simplu exercițiu intelectual, și studiul de față arată că acesta nu e un divertisment de dragul teoretizării. Conceptul își are originile în lupta femeilor de culoare din SUA pentru o egalitate de substanță și în încercarea lor de a scoate la lumină situații de discriminare care altfel ar fi fost lăsate într-o penumbră convenabilă. În scopul cercetării citate, discriminarea multiplă include trei situații: discriminarea multiplă, discriminarea cumulativă sau compusă și discriminarea intersecțională.

Rezultatele obținute relevă că în special discriminarea multiplă și cea intersecțională joacă un rol puternic în viețile tinerilor, în timp ce discriminarea compusă a fost raportată mai puțin. Numeroasele exemple oferite ca răspuns la întrebările deschise din chestionar demonstrează că discriminarea multiplă are, adeseori, ca efect marginalizarea tinerilor atât în sfera privată cât și în societate ca ansamblu. Această povară acumulată le face pe victimele discriminării să se simtă neajutorate și slabe.

Respondenții au subliniat că identitățile și structurile lor sociale au un impact reciproc unele asupra celorlalte, sugerând că barierele sociale create de instituții la nivel macro și mediu ar trebui abordate simultan în analizarea cazurilor individuale de discriminare. De exemplu, una dintre preocupările recurente ale tinerilor care au slujbe precare sau slab remunerate este lipsa accesului la împrumuturi bancare pentru achiziția unui apartament. O altă problemă majoră este rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor în țările care nu au un sistem de protecție socială puternic, ceea ce ridică obstacole în tranziția completă spre viața de adult. De asemenea, faptul că tinerii necăsătoriți, cuplurile de facto și cuplurile fără copii tind să fie excluși din lista beneficiarilor de plăți sociale este perceput ca o barieră structurală, care se întrepătrunde cu situația de discriminare a individului.

Persoanele tinere sunt de obicei definite doar din perspectiva vârstei și sunt percepute ca un subgrup omogen al societății. Cercetarea Forumului European al Tineretului arată că ”vârsta” e doar o caracteristică definitorie a identității tinerilor și prin care se definesc ei înșiși. Mai mult, chiar dacă motivele discriminării sunt construite social ca excluzându-se reciproc, în realitate ele se pot acumula și influența reciproc. Concentrându-ne pe rând asupra fiecărei categorii, este trecută cu vederea legătura dintre experiențele de discriminare bazată pe unul sau mai multe motive.

Problema aici este că politicile și legislația antidiscriminare înțeleg categoriile ca pe factori independenți unul de altul și, în consecință, avocații care apără victime ale discriminării multiple aleg adeseori acel motiv de discriminare care are șanse mai mari de câștig în fața Curții. Tinerii care se află la intersecția dintre diferite categorii de identitate și structuri opresive pot fi lesne trecuți cu vederea de politicile bazate pe un singur motiv de discriminare.

Discriminarea Bazata Pe Sex

Discriminarea bazată pe criteriul de sex (numită și sexism) este o atitudine sau prejudecată, exprimată sau ne-exprimată, privind superioritatea unui reprezentant al unui sex asupra altui sex și cu discriminarea acestuia din urmă.Exista sanse foarte mari ca fiecare femeie sa se fi lovit cel putin o data in viata de o situatie in care a fost discriminata sexual. Sexismul este prezent oriunde si se intampla in fiecare zi, fie ca te afli pe strada si primesti o replica obraznica despre cum arati, fie ca esti la locul de munca, unde te confrunti cu prejudecati despre sexul slab si nu beneficiezi de promovari, spre deosebire de colegii tai barbati.

  • Sexismul este acel tip de discriminare care subevalueaza, submineaza si trateaza diferit un anumit gen, de regula pe cel femeiesc, fata de celalalt. Aceasta definitie include atitudinile si ideologia sexiste, care presupun ca barbatii merita sa fie superiori femeilor, iar prin asemenea teorii, adeptii lor justifica oprimarea genului feminin.
  • Diferentele intre cele doua sexe sunt subliniate si intarite de anumite practici, politici sau chiar legi, care, aparent, sunt neutre, dar de fapt sunt dezavatanjoase pentru femei.
  • Comportamentul sexist poate fi intentionat sau nu, unele persoane avand reactii discriminatorii fara sa fie constiente de semnificatia faptelor lor, dar impactul negativ asupra victimelor este atat de mare, incat le pot fi afectate capacitatea de munca, personalitatea si felul in care se poarta cu oamenii din jurul lor.
  • Sexismul se poate asocia si cu alte forme de oprimare, cum este rasismul, contestarea  schimbarii identitatii de gen sau heterosexismul. In acest din urma caz, se considera ca heterosexualitatea este singura relatie normala intre sexe, ceea ce, bineinteles, este un beneficiu pentru barbati.

Discriminarea de gen poate aparea oriunde, chiar si acasa sau in cercul de prieteni. Insa, cel mai adesea este intalnita la locul de munca, unde barbatii vor sa se impuna si sa domine, mai ales in domenii in care activeaza fete frumoase.

Poate, pe moment, nu ai realizat despre ce este vorba, dar probabil te-ai aflat si tu, cel putin o data, intr-una dintre urmatoarele situatii, fiind astfel victima sexismului.

Exemple de situatii in care femeile se lovesc de sexism:

  • Fluierata pe strada
    Ce  fata frumoasa nu a fost fluierata pe strada? De cele mai multe ori, daca o fata nu raspunde avansurilor, va primi inevitabil o insulta sau o critica de genul “De ce nu zambesti mai mult?”, aceasta fiind o replica ce sugereaza ca femeile trebuie sa fie mereu bucuroase, sa nu isi arate sentimentele si sa raspunda afirmativ chiar daca sunt hartuite de un strain.
  • Dublu standard
    La serviciu sau in alte circumstante, femeile sunt frecvent judecate dupa alte standarde decat barbatii. De exemplu, din partea doamnelor se asteapta sa fie docile si politicoase, pe cand barbatii au libertatea sa isi arate furia si supararea.
  • Critici pentru femeile in functii de conducere
    Cele care ocupa functii inalte in cadrul companiei si arata ca au incredere in fortele proprii, sunt deseori criticate pentru acest comportament si sunt considerate agresive sau reci, spre deosebire de barbatii care se comporta la fel, dar nu sunt judecati pentru acest lucru.
    De asemenea, discriminarea sexuala se regaseste si in presupunerile ca respectiva femeie din conducere a ajuns pe acel post pentru ca a trecut prin patul anumitor barbati.
  • “Bine ca esti frumoasa!”
    Acest comentariu degradant, adresat de regula dupa ce o femeie face o greseala, sublinieaza preconceptia potrivit careia o fata poate fi ori frumoasa ori desteapta, niciodata ambele.
  • “Asa sunt barbatii”
    Gasirea unor astfel de scuze pentru comportamentul discriminatoriu al barbatilor ii face pe acestia sa creada ca au dreptul sa continue sa fie sexisti, fara sa isi asume responsabilitatea pentru actiunile lor, asa cum trebuie sa faca femeile.
  • Intrebari incomode
    Intrebarile de tipul “Esti insarcinata?” sau “Ai de gand sa ramai gravida?” sunt nepotrivite daca sunt adresate de catre colegii de serviciu sau de catre superiorii ierarhici, fiind decizia femeii daca impartaseste sau nu aceasta veste personala.
  • Diferenta de salariu
    Discriminarea pe baza genului poate avea si consecinte financiare, pe langa cele sociale. Asadar, exista situatii in care o femeie primeste un salariu mai mic decat un barbat, desi ambii au aceleasi atributii.
    De asemenea, in cadrul unui interviu, daca exista un candidat de gen feminin si unul de gen masculin, cu aceleasi calificari si cu experiente similare, un angajator poate fi tentat sa angajeze barbatul, in defavoarea femeii, despre care are prejudecati ca nu se va ridica la nivelul asteptarilor din cauza ca este reprezentanta sexului slab.

De regula, cand te gandesti ce inseamna sa fii sexist, te duci cu gandul la atitudinea unui barbat fata de o femeie, pe care o considera inferioara si o trateaza ca atare.

Din pacate, si unele femei au astfel de comportamente, in mod constient sau inconstient, daca accepta premisa sexismului, aceea ca barbatii au mai multa putere decat ele pentru ca merita sa fie in aceasta pozitie superioara.

Indiferent daca este vorba despre o replica deocheata a unui strain de pe strada sau despre un comentariu degradant al unei persoane de la locul de munca, de cele mai multe ori, este greu sa stii cum sa reactionezi la discriminarea sexuala, daca ar trebui sa dai vreun raspuns sau sa ignori insulta.

Din ce in ce mai multe femei se simt satule sa fie judecate prin prisma felului in care arata sau pentru alegerile pe care le-au facut, referitoare la viata personala. Desi ele se aliaza pentru a riposta impotriva acestui curent nociv, sexismul continua sa existe si sa faca victime. Uneori nu este usor sa ai o reactie, mai ales daca esti, de exemplu, intr-o sedinta, intr-o sala plina de barbati, fiind tentata sa ramai tacuta sau sa razi, considerand ca a fost o gluma nevinovata.

Pentru a confrunta un grup de barbati sexisti, ai nevoie de un nivel ridicat de incredere in sine si de abilitatea de comunica intr-un mod neagresiv. Prin tacere, nu faci decat sa ii lasi sa creada ca este in regula sa aiba acest comportament si vor continua sa jigneasca si cu alte ocazii. Astfel, daca iti faci curajul sa dai o replica impotriva comentariilor degradante nu iti faci doar tie un bine, ci tuturor femeilor care ar putea avea de suferit din cauza discriminarii de gen.

Cercetatorii au descoperit ca acele ironii considerate nevinovate si comentariile despre aspectul fizic, facute de colegii de serviciu sau de superiorii ierarhici, sunt la fel de daunatoare pentru femei precum hartuirea sexuala.

Cei care au replici sexiste, sub forma de glume inocente, nu au neaparat intentii rele, dar pana la urma jignesc, nu sunt amuzanti. La locul de munca, este mai dificil sa le explici aceste situatii sefilor, dar exista o modalitate de a-i pune pe ganduri pe vinovati, fara sa fii nerespectuoasa cu superiorii. In asemenea cazuri, poti sa ii intrebi ce au vrut sa spuna prin acel comentariu, fortandu-i astfel sa vada lucrurile si din perspectiva ta si sa realizeze ca nu au fost comici, ci te-au insultat.

De asemenea, poti sa incerci sa opresti o remarca sexista inainte sa fie spusa. De exemplu, daca cel cu care discuti este pe cale sa faca un comentariu discriminatoriu si ofensiv, poti interveni din timp, spunandu-i sa nu continue daca are de gand sa fie sexist.

O alta tactica este sa le raspunzi printr-o intrebare la fel de incomoda. De exemplu, daca un coleg asteapta numai de la tine sa ii aduci cafeaua, poti sa il intrebi, pe un ton amuzat, pentru a nu degenera intr-o cearta, de ce nu ii cere si unui barbat din birou acest lucru. La fel poti reactiona si in cazul apelativelor precum “dragut-o” sau “frumoas-o” ori replicilor referitoare la vestimentatia aleasa.

Prin aceasta atitudine, vei arata ca esti tratata diferit si ca esti deranjata de aceasta practica. Daca cel care face comentariile sexiste este seful tau, este indicat sa fii cat mai diplomata si sa deschizi acest subiect intre patru ochi, nu de fata cu restul colegilor.

Daca replicile discriminatorii continua si dupa ce ai explicat ca te simti jignita, trebuie sa iei in considerare varianta de a face o plangere catre departamentul de resurse umane, care este obligat sa ia masuri in astfel de situatii, in care locul de munca devine un mediu ostil, in care nu iti mai poti desfasura activitatea la capacitate maxima. Desi, initial, vei ezita sa iei o astfel de hotarare, este important sa faci tot ce iti sta in puterea pentru a opri atitudinea sexista, oriunde te-ai afla.

Chiar si la o iesire relaxata cu grupul de prieteni, poate sa apara cineva care face o gluma despre cat de prost conduce masina o femeie sau sa afirme ca diferentele salariale bazate pe criteriul sexului sunt un mit. In aceste circumstante, umorul este o metoda eficienta de a contracara comentariile ofensive, fara sa ii pui pe ceilalti amici intr-o pozitie incomoda. Asadar, printr-o replica amuzanta il poti pune la punct pe respectivul sexist, care va sti ca te-a jignit si ca situatia nu trebuie sa se mai repete.

Fiind o problema sociala de proportii, cercetatori din toata lumea au studiat efectul pe care atitudinea sexista il are asupra femeilor, iar rezultatele sunt cu adevarat ingrijoratoare. Se pare ca majoritatea celor care traiesc astfel de experiente raman traumatizate pentru perioade lungi de timp sau pentru tot restul vietii. Impactul negativ se reflecta in principal in afectarea sanatatii mintale, prin aparitia starilor de depresie si de anxietate, care le impiedica sa duca o viata normala.

In cazul discriminarii de gen la serviciu, femeile ajung sa simta o repulsie fata de locul lor de munca si prefera sa nu mai mearga la birou, decat sa retraiasca momentele stresante si degradante. In acest fel, constranse de circumstante, renunta la dezvoltarea carierei pentru care au muncit toata viata si isi pun in pericol stabilitatea financiara si a familiei.

Pierderea locului de munca se poate datora si scaderii randamentului din cauza colegilor si a sefilor cu atitudini sexiste, deoarece mediul ostil de lucru o va impiedica pe cea afectata sa isi indeplineasca sarcinile intr-un mod eficient.

De asemenea, pe langa distrugerea vietii profesionale, trauma unei femei, cauzata de discriminarea sexuala, se poate reflecta si in relatia cu partenerul si cu restul familiei.

In concluzie, sexismul este o forma de discriminare, larg raspandita in Romania, cu care se confrunta foarte multe femei, iar daca nu vrei sa devii si tu o victima, trebuie sa iei atitudine. Asadar, trebuie sa inveti sa recunosti situatiile in care te confrunti cu persoane sexiste si sa faci tot ce tine de tine pentru a te proteja.

Important este sa nu ramai tacuta si sa  nu accepti un astfel de tratament, fie ca este din partea colegilor de serviciu sau a sefilor, fie a unui prieten sau chiar a partenerului de viata. Exprima-ti intotdeauna sentimentele si nemultumirile fata de cum se poarta cu tine cei din jur si incearca sa opresti comportamentele sexiste ale celor cu care interactionezi, deoarece, in caz contrar, vei avea de suferit atat pe plan personal, cat si pe cel profesional.

Segregarea

Segregarea reprezinta izolarea unei persoane, grup de indivizi sau a unei populații de restul populatiei.

Segregarea se referă, printre altele, la separarea legală și practică a persoanelor pe baza statutului de grup, cum ar fi rasa, etnia, clasa , sexul, sexualitatea sau naționalitatea. Unele forme de segregare sunt atât de luminoase încât le considerăm de la sine înțeles și abia dacă le observăm. De exemplu, segregarea bazată pe sexul biologic este obișnuită și cu greu pusă la îndoială, la fel ca la toalete, vestiare, vestiare specifice bărbaților și femeilor sau separarea sexelor în cadrul forțelor armate, în locuințe studențești și în închisori.

Deși niciunul dintre aceste cazuri de segregare sexuală nu este criticat, segregarea pe baza rasei vine în minte pentru majoritatea celor care aud cuvântul.

Dincolo de orice menţiune preliminară cu privire la acest subiect, titlul  elucidează direcţia de analiză a segregării urbane. În acest caz, rasa reprezintă cauza cheie în generarea procesului. Aici avem totuşi de-a face cu două probleme: în primul caz este vorba despre factorii generali care produc marginalizarea socială după cum am văzut mai sus, însă această latură cade în plan secund deoarece, în al doilea caz, şi principalul punct al producerii marginalizării este rasismul şi discriminarea. Asupra acestei problematici s-au aplecat foarte mulţi specialişti. Cele mai multe studii au avut ca obiect de analiză segrgarea populaţiei negre.

Astăzi, mulți se gândesc la segregarea rasială ca la ceva care este în trecut deoarece a fost legal scos în afara legii în SUA prin Legea drepturilor civile din 1964. Dar, deși segregarea “de jure”, impusă prin lege a fost interzisă, segregarea “de facto” , practica reală a acesteia, continuă astăzi. Cercetarea sociologică care demonstrează modelele și tendințele prezente în societate face foarte clar faptul că segregarea rasială persistă puternic în SUA și, de fapt, segregarea pe baza clasei economice sa intensificat începând cu anii 1980.

În 2014, o echipă de oameni de știință socială, susținută de Proiectul Comunităților Americane și Fundația Russell Sage, a publicat un raport intitulat “Separate și inegale în suburbiile”. Autorii studiului au folosit date din recensământul din 2010 pentru a examina îndeaproape modul în care segregarea rasială a evoluat de când a fost scoasă din afara legii.

Atunci când se gândește la segregarea rasială, imaginile comunităților negre ghetouite probabil vin în minte pentru mulți, și acest lucru se datorează faptului că orașele interioare din SUA istoric au fost foarte segregate pe baza rasei. Dar datele recensământului arată că segregarea rasială sa schimbat din anii 1960.

         Astăzi, orașele sunt puțin mai integrate decât erau în trecut, deși sunt încă segregate rasial – poporul negru și latino au mai multe șanse să trăiască printre grupurile lor rasiale decât în ​​rândul albilor.Și deși suburbiile s-au diversificat începând cu anii 1970, cartierele din interiorul lor sunt acum foarte segregate prin rasă și în moduri care au efecte dăunătoare. Când vă uitați la compoziția rasială a suburbiilor, vedeți că gospodăriile negre și latino sunt aproape de două ori mai mari decât cele albe care trăiesc în cartierele în care sărăcia este prezentă.

Rezultate fac ca intersecția dintre segregare pe baza rasei și clasei să fie clară, dar este important să recunoaștem că segregarea pe baza clasei este un fenomen în sine. Folosind aceleași date din 2010 privind recensământul, Centrul de Cercetare Pew a raportat în 2012 că segregarea rezidențială pe baza venitului gospodăriei a crescut de la anii 1980.. În prezent, mai multe gospodării cu venituri mai mici se află în zonele cu venituri mici majoritare, și același lucru este valabil și pentru gospodăriile cu venituri mai mari.

Autorii studiului Pew subliniază faptul că această formă de segregare a fost alimentată de inegalitatea veniturilor din SUA , care a fost mult exacerbată de Marea Recesiune care a început în 2007 . Pe măsură ce inegalitatea veniturilor a crescut, ponderea cartierelor care sunt pre dominant de clasă mijlocie sau venit mixt a scăzut.

Mulți oameni de știință sociali, educatori și activiști sunt preocupați de o consecință profund îngrijorătoare a segregării rasiale și economice: accesul inegal la educație . Există o corelație foarte clară între nivelul veniturilor unui cartier și calitatea acestuia de școlarizare (măsurată prin performanța elevilor pe teste standardizate). Aceasta înseamnă că accesul inegal la educație este un rezultat al segregării rezidențiale pe baza rasei și clasei, iar studenții negri și latini sunt disproporționat expuși acestei probleme datorită faptului că sunt mai susceptibili să locuiască în venituri mici decât colegii lor albi.

 Chiar și în situații mai bogate, sunt mult mai probabil decât colegii lor albi să fie “urmăriți” în cursuri de nivel inferior care reduc calitatea educației lor.

 O altă implicare a segregării rezidențiale pe baza rasei este că societatea noastră este foarte segregată din punct de vedere social , ceea ce face dificilă rezolvarea problemelor de rasism care persistă

Segregarea urbană se clasifică, pe de o parte în segregare socială – cu accent pus pe populaţie şi pe aspectele sociale ale acesteia –, iar pe de altă parte în segregare geografică/fizică sau, aşa cum mai este denumită: segregare rezidenţială. Din acest punct de vedere, termenul care reflectă cel mai bine realitatea spaţială este mai degrabă, segregarea geografică/fizică deoarece modul de manifestare a procesului de separaţie spaţială se reflectă în mare măsură asupra morfologiei urbane.

Astfel marginalizarea sau segregarea socială înţeleasă drept separarea dintre diferitele grupuri sociale, este un fenomen urban întâlnit aproape în toate statele lumii, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în dezvoltare. Anumite aspecte ale segregării sunt considerate a fi problematice, în mod special cele legate de concentrarea grupurilor dezavantajate sau marginalizate. De exemplu, concentrarea sărăciei, considerată a fi un mecanism de reproducere socială care generează mari costuri economice şi sociale, atât la nivel individual, cât şi asupra întregului oraş, nivelul angajaţilor şi cel educaţional, rasa sau caracteristicile etnice, reprezintă astfel de aspecte problematice pentru spaţiul urban. Apare totodată o listă foarte lungă de efecte negative rezultată din concentrarea rezidenţială a persoanelor sărace, a ratei şomajului, al accesului precar la facilităţile urbane, a ineficienţei serviciilor sociale, precum şi a expunerii permanente la dezastre naturale, poluare şi violenţă.

Un aspect important al marginalizării persoanelor aflate în zonele segregate social consistă în faptul că problema de fond este în mare măsură economică: oamenii nu îşi mai pot permite ceea ce am putea percepe în mod normal ca reprezentând nevoi ale vieţii sau să se bucure de un standard de viaţă adecvat. Elemente precum lipsurile materiale – cuantificate în termeni de stabilitate socială pentru achiziţionarea de locuinţe corespunzătoare, îmbrăcâminte sau hrană –, sunt deseori întâlnite la cei care nu sunt angajaţi sau care lucrează în domeniile inferioare ale pieţei muncii. Bazându-ne pe înţelegerea dinamicii modului de producţie capitalist, unde elitele acumulează bogăţii în dauna exploatării muncitorilor şi se concentrează în anumite spaţii – generând un alt tip de segregare socială –, se poate argumenta că acest trend al marginalizării şi segregării claselor sociale, este un rezultat inevitabil al organizării modelelor de producţie. Încă şi mai mult, studii mai vechi arată că marginalizarea cu accent pus pe latura economică, a generat concentrarea anumitor clase sociale în anumite spaţii începând din perioada industrializării, producând segregare socială de genul mahalalelor.

Asemenea modului anterior de segregare, precum şi celor care urmează a fi analizate, segregarea etnică din oraşe a atras deopotrivă atenţia geografilor şi sociologilor. Cercetătorii au analizat, au descris şi, totodată, au încercat să cartografieze diferitele grade de separaţie ale grupurilor etnice în mediile lor rezidenţiale. Deseori problema segregării etnice este văzută în strânsă legătură cu cea rasială. Cele mai multe studii cuprind ambele dimensiuni ale segregării deoarece, în mediile urbane, mixtura şi diversitatea populaţiei este atât de mare încât, este aproape imposibil să nu întâlnim concomitent grupuri aparţinând diferitelor rase sau etnii.

Acest tip de segregare precum şi modalităţile de cuantificare ale statutului/nivelului socio-economic, au primit mai puţină atenţie din partea cercetătărilor decât cea rasială (sau etnică).Mai mult, puţinele studii care au încercat să răspundă la problema segregării pe considerente economice au concluzionat că aceasta este o dimensiune a sărăciei actuale. Totuşi, întrebarea care se pune, vizează şi grupurile sociale cu venituri foarte mari concentrate în anumite spaţii urbane. Deci, analiza segregării socio-economice trebuie să urmărească dualitatea intrinsecă formată din acumularea sărăciei şi bogăţiei, implicit din concentrarea săracilor şi a bogaţilor în spaţii diferite în perimetrul urban.

În linii mari, segregarea confesională reprezintă separarea populaţiei în concordanţă cu religia pe care o practică. Această noţiune a fost aplicată cazurilor în care religia a generat rupturi spaţiale ale populaţiei, generând un adevărat fenomen social

Aproape orice analiză ştiinţifică – poate mai puţin cele din domeniul teologiei – ce are în centrul atenţiei problema confesiunii sau a religiei, ridică o serie de probleme fundamentale. Delicateţea subiectului şi a religiei în mod special, face ca temele de acest gen să nu se bucure de prea mare atenţie din partea comunităţii academice non-teologice. Drept urmare, atunci când se aduce în discuţie problema divizării comunităţilor pe motive religioase, foarte adesea sunt iscate polemici aprinse. Astfel de situaţii apar tocmai datorită credinţelor religioase care – în cele mai multe din cazuri – propovăduiesc dreptatea, înţelegerea şi, mai ales ceea ce ne interesează foarte tare în analiza acestei teme, buna convieţuire. Cu alte cuvinte, confesiunile nu ar trebui să provoace scindări în sânul comunităţilor, cu toate că acest proces este cunoscut încă din Antichitate.

Dizabilitatea

Reprezinta starea fizica, psihica sau mintala care limiteaza o persoana in deplasare, activitate receptare,este un termen generic pentru deficienţe/afectări, limitări ale activităţii şi restricţii în participare. Termenul denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ, care are o problemă de sănătate, şi factorii de mediu și personali în care se regăseşte.

Atunci cand, corpul nu funcţionează adecvat într-unul sau mai multe din funcţiile sale (de mişcare, de gîndire şi percepţie,  comportamentală, de relaţionare socială) datorită unui defect, afecţiuni sau traumatism, generand limitări şi dificultăţi în activităţile de zi-cu-zi (Activities of Daily Living), persoana respectivă neputand:

  • să se întindă după şi să apuce obiecte
  • să meargă
  • să stea în fund, fără să cadă
  • să se ridice în picioare
  • să se transfere pe toaletă
  • să ia decizii
  • să planifice – să iniţeze – să organizeze
  • să discearnă
  • etc.

Dizabilitatea mentală este:

  • Demenţa – Boala lui Alzheimer
  • Anxietatea – Depresia – Fobiile
  • Schizofrenia
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă, etc.

  Dizabilitate  de învăţare:

  • Dislexia
  • Tulburarea de procesare auditivă centrală
  • ADHD
  • Discalculia
  • Disgrafia
  • Autism – sindrom  Asperger

Dizabilitate de dezvoltare:

  • Sindrom Down
  • Retard mental şi intelectual
  • Dispraxia – DAMP
  • Tulburările de vedere – tulburările de auz
  • Artrita Reumatoidă (juvenilă) şi Osteoartrita
  • Paralizia Cerebrală (E.I.S.)
  • Scleroza Multiplă
  • Boala lui Parkinson
  • Distrofia musculară
  • Paralizia
  • Accidentul vascular-cerebral
  • Traumatismul cranio-cerebral
  • Traumatismul vertebro-medular
  • Afecţiuni cronice: astmul, diabetul, cancerul, sindromul oboselii cronice, hipoglicemia, HIV SIDA, tuberculoza, insuficienţa renală, etc.

Alte dizabilităţi,  asociate cu dependenţa de anumite substanţe sau activităţi:

  • Tulburările de control ale impulsivităţii prin: abuzul de substanţe psihoactive sau dependenţa de jocurile de noroc
  • Shopping-ul compulsiv
  • Workaholism-ul
  • Dependenţa de exerciţiul fizic
  • Dependenţa de sex
  • Tulburările de alimentaţie – anorexia sau bulimia nervoasă
  • Tulburări prin utilizarea excesivă a Internetului
  • etc

Dizabilitatea este un termen generic folosit frecvent in societatea actuala, insa acesta a asimilat de-a lungul anilor o conotatie gresita ca urmare a unei erori de sens.

In aceasta directie dorim sa venim cu cateva clarificari. Ad litteram dizabilitatea este o “stare fizica, psihica sau mintala, care limiteaza o persoana in deplasare, activitate, receptare”.

Dizabilitatea fizica presupune o limitare a functionarii fizice, a mobilitatii, a dexteritatii sau a rezistentei unei persoane. La extrema cealalta intalnim si alte dizabilitati, precum cele neurologice care includ deficiente ce limiteaza si alte aspecte importante ale vietii cotidiene precum: tulburarile respiratorii, orbirea, epilepsia si problemele de somn.

Din pacate, dizabilitatea a fost si este vazuta drept ceva sumbru, negativ si chiar un subiect tabu, iar  persoanele cu dizabilitati  ajung sa fie discrimintae si plasate in azile si clinici de profil din cauza situatiei lor si a starii de sanatate.

Din cauza acestor mentalitati discriminatorii, persoanele cu dizabilitati se confrunta zilnic cu fel si fel de stereotipuri, lupta continuu pentru a fi acceptate de societate, pentru a avea acces la educatie, pentru a se integra in campul muncii etc.

Cu aceasta ocazie speciala, de Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati dorim sa aducem un infim aport in procesul schimbarii. INVACARE, furnizor de dispozitive de mers si ingrijire la domiciliu al firmei noastre, a realizat un studiu avand drept subiect posibilitatea de a schimba perceptia societatii despre “dizabilitate”. Studiul a avut drept esantion utilizatorii de fotolii rulante din intreaga Europa 

Violenta De Gen

Este tipul de violenţă îndreptată împotriva unei persoane pe motive ce au de-a face cu genul sau sexul unei persoane. Aceasta include violenţa domestică, violul, abuzul sexual şi hărţuirea sexuală, intimidarea la şcoală şi locul de muncă, traficul de fiinţe umane şi prostituţia forţate. În timp ce atât femeile, bărbaţii, cât şi băieţii şi fetele pot fi la fel de afectaţi, femeile şi fetele sunt principalele victime ale violenţei sexuale sau de gen.

Violenţa sexuală şi de gen (SGBV) este tipul de violenţă îndreptată împotriva unei persoane pe motive ce au de-a face cu genul sau sexul unei persoane. Aceasta include violenţa domestică, violul, abuzul sexual şi hărţuirea sexuală, intimidarea la şcoală şi locul de muncă, traficul de fiinţe umane şi prostituţia forţate. În timp ce atât femeile, bărbaţii, cât şi băieţii şi fetele pot fi la fel de afectaţi, femeile şi fetele sunt principalele victime ale violenţei sexuale sau de gen.

Deși sunt deseori confundate, aceste concepte definesc diferențele dintre bărbat și femeie, masculin și feminin. Conceptul de sex se referă la diferențele biologice dintre femei și bărbați, genul este o construcție socială care generează rolurile și responsabilitățile femeilor și a bărbaților în diferite regiuni. Aceste roluri sunt înfluențate de mediul social, cultural, politic și religios. Atitudinile și comportamentele de gen sunt dobândite și pot fi modificate

Violența bazată pe gen și violența domestică rămân frecvente în Europa, ele afectând în special femeile și fetele. UE ia măsuri pentru a le pune capăt.

Violența domestică și cea bazată pe gen sunt încă răspândite în Europa. Majoritatea statelor UE au legi ce combat violența motivată de genul sau orientarea sexuală a unei persoane, însă lipsa unei definiții comune a violenței bazate pe gen și a unor reguli comune împotriva acestui flagel ajută la perpetuarea lui. Din acest motiv, Parlamentul European a cerut în mod repetat o nouă legislație a UE în acest domeniu.

Femeile și fetele sunt principalele victime, dar pot fi afectați și bărbații. Persoanele LGBTIQ+ sunt și ele vizate frecvent. Acest lucru are consecințe negative atât la nivel individual cât și în cadrul familiei, al comunității și la nivel economic.

Da, exista – Pentru a combate mai eficient violența bazată pe gen în toate statele UE, în septembrie 2021 eurodeputații au cerut Comisiei Europene incriminarea acesteia prin legislația UE, la fel ca și terorismul, traficul, criminalitatea cibernetică, exploatarea sexuală și spălarea de bani. Acest lucru ar permite definiții legale comune, standarde și pedepse minime în întreaga UE.

Inițativa vine după un apel lansat în februarie prin care Parlamentul a cerut o directivă UE pentru prevenirea și combaterea tuturor formelor de violență bazate pe gen. Atunci eurodeputații au subliniat nevoia unui protocol UE cu privire la violența bazată pe gen în vremuri de criză care să atace problema și să sprijine victimele abuzurilor domestice. Servicii cum sunt liniile de urgență, oferirea de adăpost și îngrijire medicală pentru victime ar trebui incluse în acest plan ca „servicii esențiale” în fiecare stat UE, a adăugat Parlamentul.

Se estimează că 22% dintre femei s-au confruntat cu violența fizică sau sexuală, iar 43% s-au confruntat cu violența psihologică, dar în majoritatea cazurilor nu se depun plângeri

Violența în cuplu, fenomen care s-a accentuat în timpul pandemiei, are impact asupra întregii familii. În octombrie 2021 Parlamentul a cerut măsuri urgente pentru a proteja victimele acestui tip de violență. În cazurile în care există dispute privind drepturile de încredințare a copiilor, dacă se suspectează că unul dintre parteneri exercită violență, trebuie realizată audierea copiilor de către persoane specializate într-un mediu favorabil discuțiilor cu copii. Deputații europeni au mai cerut statelor UE să ajute victimele să-și câștige independența financiară, pentru a le permite să iasă din relații abuzive și violente.

În sesiunea plenară din aprilie 2022, deputații europeni au solicitat Comisiei Europene orientări comune la nivelul UE pentru a proteja drepturile copilului în procedurile civile, administrative și de dreptul familiei. Conform rezoluției adoptate, audierea copiilor trebuie realizată de un judecător sau expert cu pregătire specială, fără a se face vreo presiune, inclusiv din partea părinților. Deputații au cerut totodată țărilor UE să adopte măsuri de conexare a spețelor penale și civile pentru a evita discrepanțele între măsurile judiciare și alte decizii legale care ar putea fi dăunătoare pentru copii.