Dezvoltarea Durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.

Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.

Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om – mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.

Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, și sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații.

Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro.

Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Discuțiile prin care s-a ajuns în final la dezvoltarea durabilă au început la începutul anilor ’70. În 1972, Conferința privind Mediul Ambiant care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane care pune în pericol însuși viitorul omenirii. În 1983, își începe activitatea Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Bruntland, după o rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Raportul Brundtland  apare după 1985, când este descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția de la Viena se încearcă găsirea unor soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară planeta. În 1986, la un an după catastrofa de la Cernobîl, apare așa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „Viitorul nostru comun” care dă și cea mai citată definiție a dezvoltării durabile („sustainable development”, tradus direct: dezvoltare sustenabilă (susținibilă)): «Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor».

Totodată, Raportul Brundtland admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul înconjurător și de resursele planetei. În finalul raportului, comisia susținea necesitatea organizării unei conferințe internaționale asupra dezvoltării durabile.

Astfel, în 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservare a speciilor) și stoparea defrișărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21.

La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, se poate vorbi de o gândire de durată atunci când se colectează (depun) deșeuri din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.

La nivel industrial, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri drept combustibil, iar în anumite localități se încearcă implementarea unor sisteme de încălzire casnică pe bază arderii deșeurilor. Unele companii au conștientizat importanța economică (dar și ecologică) a recuperării și refolosirii deșeurilor.

Lester R. Brown a creat în 1974 „Worldwatch Institute” și este promotorul unor serii de studii, materializate în rapoartele anuale privind progresele pe calea structurării unei societăți durabile: “Starea lumii” sau „Semne vitale”.

Lester R. Brown atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizația industrială și mediul ambiant și menționează corelat aspecte ca:

  • – tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime și de hrană
  • – consumarea resurselor regenerabile într-un ritm superior capacității lor de regenerare
  • – deteriorarea fizică și poluarea unor factori vitali de mediu: apă, aer, sol.

În acest context, Brown punctează importanța reciclării deșeurilor.

O societate durabilă este, o societate care își modelează sistemul economic și social astfel încât resursele naturale globale și sistemele de suport ale vieții să fie menținute.

Campania de promovare  a dezvoltarii durabile va contribui la constientizarea membrilor comunitatii asupra necesitatii de a aborda un consum responsabil, bazat in special pe protectia mediului si utilizarea eficienta a resurselor, prioritar a resurselor neregenerabile. Materialele care urmeaza a fi tiparite si distribuite vor transmite informatii practice despre modul in care putem contribui la utilizarea eficienta a resurselor la nivel personal si comunitar, protectia mediului si a biodiversitatii.

Obiectivele Politicii De Dezvoltare Durabilă

În centrul politicilor externe ale Uniunii Europene se află politica de dezvoltare. Aceasta urmărește reducerea și, în cele din urmă, eradicarea sărăciei și este esențială pentru răspunsul UE la Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite (ONU), cunoscută și sub denumirea de Agenda 2030. Printre obiectivele sale se numără sprijinirea creșterii durabile, apărarea drepturilor omului și a democrației, realizarea egalității de gen, promovarea păcii și a societăților favorabile incluziunii și abordarea provocărilor climatice și de mediu. UE acționează la nivel mondial și este cel mai mare donator de asistență pentru dezvoltare din lume. Cooperarea cu statele membre ale UE și alinierea la Agenda 2030 facilitează livrarea eficientă a ajutorului.

Uniunea Europeană sprijină țările în curs de dezvoltare promovând dezvoltarea durabilă și stabilitatea. Obiectivul pe termen lung este eradicarea sărăciei, un obiectiv central al politicii externe a UE încă de la instituirea Fondului european de dezvoltare (FED) în cadrul Tratatului de la Roma din 1957. FED a fost creat pentru a sprijini o relație specială cu fostele colonii din regiunile ACP. Acesta este încă funcțional și acoperă, de asemenea, comerțul. Începând din 1 ianuarie 2021, asistența pentru dezvoltare acordată de UE a fost furnizată prin intermediul Instrumentului extins de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională: IVCDCI – Europa globală (a se vedea detaliile de mai jos).

UE și statele sale membre constituie împreună cel mai mare donator de ajutor extern, oferind, în 2020, 66,8 miliarde de euro sub formă de asistență pentru dezvoltare. Cooperarea pentru dezvoltare este o competență partajată a UE: aceasta este în măsură să aplice o politică de dezvoltare comună, cu condiția să nu împiedice statele membre să își exercite propriile competențe în acest domeniu. Cooperarea se face la un nivel strâns, ceea ce permite ca, adeseori, agențiile pentru dezvoltare din statele membre să implementeze programe finanțate de UE.

UE a devenit un lider internațional în materie de coerență a politicilor și se străduiește să încorporeze obiectivele de dezvoltare în toate politicile sale care afectează țările în curs de dezvoltare. În acest scop, și-a asumat, în 2005, un angajament politic privind „coerența politicilor în favoarea dezvoltării” (CPD). În 2009, acest angajament a fost grupat în cinci domenii: (1) comerț și finanțe; (2) lupta împotriva schimbărilor climatice; (3) asigurarea securității alimentare la nivel mondial; (4) punerea migrației în slujba dezvoltării și (5) consolidarea legăturilor și a sinergiilor dintre securitate și dezvoltare în contextul unei agende globale de consolidare a păcii. Un raport, anterior prezentat bienal, în prezent având o frecvență mai redusă, urmărește progresele înregistrate de UE în domeniul PCD; cel mai recent raport a fost publicat în august 2019. Comisia pentru dezvoltare a Parlamentului European are un raportor permanent pentru CPD începând din 2010. Acest rol este îndeplinit în prezent de Hildegard Bentele (Partidul Popular European, Germania).

Ajutorul pentru dezvoltare este o resursă limitată. Din acest motiv, UE se angajează să asigure eficacitatea ajutorului și promovează relații strânse cu țările partenere în cadrul programării și implementării acțiunilor de dezvoltare. „Codul de conduită al UE privind diviziunea muncii în politica de dezvoltare”, publicat în 2007, și „Cadrul operațional privind eficacitatea ajutorului”, din 2011, au fost ambele adoptate din această perspectivă. Eforturile respective merg în aceeași direcție cu măsurile luate la nivel internațional pentru a da curs Declarației Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) de la Paris din 2005, care promovează „asumarea, armonizarea, alinierea, rezultatele și răspunderea reciprocă” în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare. Cadrul internațional privind eficacitatea ajutoarelor a fost revizuit de două ori, prin Agenda pentru acțiune de la Accra (2008) și prin Parteneriatul de la Busan pentru eficacitatea cooperării pentru dezvoltare (2011). După adoptarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD), au fost asumate noi angajamente în documentul final de la Nairobi (2016).

În anul 2015, în cadrul lucrărilor summitului ONU de la New York, a fost adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Prin acest document ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare și cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acțiune pe următorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030.

Industrie, Inovație Si Infrastructură

Într-o eră a globalizării, a inovațiilor rapide și a tehnologizării, adaptarea față de progres reprezintă un aspect vital ce asigură comunicarea globală. Așadar, încurajarea inovației și  a unor infrastructuri rezistente și promovarea industrializării reprezintă poate cei mai importanți piloni ai unei societăți durabile. Fiind interconectate, cele trei aspecte sprijină dezvoltarea economică și bunăstarea pentru toți, propunând dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, sigure și durabile.

    Cu toate acestea, țările în curs de dezvoltare încă nu își pot valorifica pe deplin acest potențial, investițiile în cercetare științifică și inovare fiind limitate. Mai mult decât atât, contextul epidemiologic actual a afectat puternic capacitatea de adaptare și reziliență a unor state față de evoluția societății accelerate. În acest sens, Obiectivul de Dezvoltare Durabilă numărul 9 urmărește promovarea industrializării incluzive, creșterea semnificativă a productivității globale și înaintarea cercetărilor științifice. 

În ceea ce privește situația României, sunt necesare o multitudine de îmbunătățiri, România ocupând ultimul loc în Tabloul de bord european privind inovarea. Conform Comisiei Europene, una dintre principalele provocări ale României reprezintă competitivitatea scăzută. În aceste condiţii, se dovedeşte esenţială crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativă inovativă. Cu toate acestea, din păcate,  antreprenorii români nu beneficiază de potenţialul deplin al susținerii financiare, indicând o capacitate de comercializare limitată. 

      Mai mult decât atât, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al investițiilor în cercetare și dezvoltare (constant sub 0,5% din PIB), cu un buget de aproape 7 ori mai mic decât liderul clasamentului. Durata și profunzimea acestor evoluții negative au făcut ca cercetătorii din România să constituie, de asemenea, cea mai mare diasporă științifică din UE, cu o prezență notabilă și peste Ocean. 

     Cu toate acestea, situația României poate fi îmbunătățită prin apel la Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă, program ce include o serie de obiective concrete pe care statele membre ale ONU trebuie să le îndeplinească pentru a integra pe deplin conceptul de sustenabilitate în demersurile lor.

Epoca modernă a adus un mod de viață accelerat. În această eră pot fi competitive doar acele ţări care încurajează inovaţia pe lângă o infrastructură rezilientă şi o industrie durabilă. Aceste trei aspecte sunt, bineînţeles, interconectate între ele. Infrastructura modernă este vitală pentru creşterea economică, adică o infrastructură durabilă constituie baza unei industrii sustenabile. Mai mult, inovaţia este esenţială pentru o industrie eficientă şi durabilă. Aşadar, inovaţia este indispensabilă din perspectiva competitivităţii în secolul al XXI-lea.

Țintele sunt următoarele:

  • Dezvoltarea infrastructurii calitative, fiabile, durabile și puternice, inclusiv infrastructura regională și transfrontalieră, pentru a sprijini dezvoltarea economică și bunăstarea oamenilor, cu accent pe accesul larg și echitabil pentru toți
  • Promovarea industrializării incluzive și durabile și, până în 2030, sporirea semnificativă a ratei de ocupare și a Produsului Intern Brut în industrie, în conformitate cu circumstanțele naționale, și dublarea acestei cote în țările cel mai puțin dezvoltate
  • Creșterea accesului întreprinderilor mici industriale și de altă natură, în special din țările în curs de dezvoltare, la servicii financiare, inclusiv la credite accesibile, și integrarea acestora în lanțuri valorice și piețe externe
  • Până în 2030, modernizarea infrastructurii și reabilitarea industriilor pentru a deveni durabile, cu eficiență sporită în utilizarea resurselor și adoptare sporită a tehnologiilor și proceselor industriale curate și ecologice, toate țările luând măsuri în conformitate cu capacitățile respective ale acestora.
  • Intarirea cercetării științifice, modernizarea capacităților tehnologice ale sectoarelor industriale în toate țările, în special țările în curs de dezvoltare, până în 2030; încurajarea inovațiilor și creșterea semnificativă a numărului de angajați în cercetare și dezvoltare la 1 milion de locuitori și a cheltuielilor publice și private de cercetare și dezvoltare.

Date generale despre implementarea acestui Obiectiv în Europa sunt:

  • Europa reprezintă 20 % din investițiile mondiale în CDI, produce o treime din totalul publicațiilor științifice de înaltă calitate și deține o poziție de lider mondial în sectoare industriale precum industria medicamentelor și industria chimică.
  • UE reprezintă spațiul de cercetare și inovare cel mai deschis din lume, dar sunt necesare îmbunătățiri în ceea ce privește extinderea și diseminarea.
  • Potrivit Raportului pe 2018 privind indicele și tablourile de bord ale ODD, 10 state membre ale UE au un punctaj de cel puțin 73 din 100 pentru ODD 9.
  •  77 % dintre întreprinderile din UE includ responsabilitatea socială a întreprinderilor în rapoartele lor și multe dintre ele au o poziție de vârf în ceea ce privește armonizarea cu ODD.
  • Suedia este lider în domeniul inovării în UE, în timp ce România și Bulgaria se află pe ultimul loc.
  • Începând din 2012 şi până în prezent, performanţele în materie de inovare ale UE au crescut, în medie, cu 8,8%.

Printre prioritățile pe care România trebuie să le adopte pentru construirea unei infrastructuri reziliente, promovarea unei industrializări durabile și încurajarea inovării:

  • Crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat
  • Facilitarea accesului la servicii de sprijin pentru activități antreprenoriale
  • Finanţarea de proiecte CDI derulate de întreprinderi
  • Dezvoltarea, în instituţiile publice, a capacităţii de comercializare a în domeniul inovării.
  • Promovarea industrializării incluzive și durabile 
  • Susţinerea finanţării proiectelor majore pentru dezvoltarea infrastructurii existente.
  • Înţelegerea impactului social al ştiinţei, tehnologiei şi al activităţilor economice în sectoarele relevante.
  • Creșterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, pentru a se apropia de nivelul mediu UE.
  • Creşterea rolului ştiinţei în societate.

La momentul actual, există proiecte și inițiative sociale ce stimulează și promovează inovația, competitivitatea și  creativitatea în România. Câteva exemple ar fi: 

  • Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA) – asociație non-profit care promovează și susține antreprenoriatul la nivel național
  • Proiectul “Săptămâna antreprenoriatului”– proiect realizat de Asociația “Un strop de fericire” ce oferă tinerilor acces la o arie cât mai largă de oportunități de educație practică și de dezvoltare a competențelor de bază, în conformitate cu cerințelor pieței muncii actuale.
  • Asociația Young Initiative – organizație non-profit ce promovează și susține inovația în rândul tinerilor. 
  • Asociația Pro Infrastructură – asociație non-guvernamentală ce acționează pentru a aduce transparență și promptitudine în dezvoltarea infrastructurii în România.
  • Asociația Antreprenori pentru Dezvoltare – asociație non-guvernamentală ce are ca scop dezvoltarea economică, socială și civică a societății românești, prin dezvoltarea mediului de afaceri

O evoluție armonioasă pornește, însă, de la implicarea fiecăruia dintre noi. Așadar, iată câteva lucruri pe care ai putea să le faci pentru a contribui la implementarea ODD 9 în comunitatea ta:

  • Alătură-te organizațiilor non-guvernamentale ce promovează creșterea durabilă în țările în curs de dezvoltare.
  • Donează bani organizațiilor ce au în vedere înaintarea cercetărilor științifice.
  • Informează-te în legătură cu utilizarea eficientă a resurselor.
  • Începe și organizează campanii de strângere a fondurilor pentru actualizarea și modernizarea infrastructurii locale. 
  • Promovează productivitatea la locul de muncă.
  • Susține întreprinderile mici în activitățile lor.

Munca Decentă Si Creșterea Economică

Dezvoltarea durabilă încurajează delimitarea creşterii economice de aspectele negative de mediu; în plus, ea pune accent şi pe aspectele sociale. Acest scop implică o creştere economică sustenabilă şi promovează munca decentă pentru toţi indiferent de gen, locaţie geografică şi descendenţă. În acest context, devine vitală abordarea din perspectiva „nimeni nu rămâne în urmă”. Acest scop include facilitarea întreprinderilor mici şi mijlocii, diversificarea economiei şi extinderea procedurii la regiunile în dezvoltare.

Până în 2025, prevenirea și reducerea semnificativă a poluării marine de toate tipurile, în special de la activitățile terestre, inclusiv poluarea cu deșeuri marine și poluarea cu nutrienți

Până în 2020, gestionarea și protecția durabilă a ecosistemelor marine și costale, pentru a evita impactele negative semnificative, inclusiv prin consolidarea rezistenței acestora, și luarea de măsuri pentru restaurarea acestora, pentru a avea oceane sănătoase și productive

Minimizarea și gestionarea impactului acidificării oceanelor, inclusiv prin cooperare științifică sporită la toate nivelurile

Până în 2020, reglementarea eficientă a pescuitului și eliminarea pescuitului excesiv, ilegal, nedeclarat și nereglementat și a practicilor de pescuit distructive, și implementarea planurilor de management bazate pe știință, pentru a restabili stocurile de pește în cel mai scurt timp posibil, cel puțin la nivelurile care ar asigura un randament maxim durabil, după cum este determinat de caracteristicile biologice ale acestora

Până în 2020, conservarea a cel puțin 10 la sută din zonele costale și marine, în conformitate cu legislația națională și internațională și în baza celor mai bune evidențe științifice disponibile

Până în 2020, interzicerea formelor de subvenționare a pescuitului care contribuie la capacitatea excedentară și pescuitul excesiv, eliminarea subvențiilor care contribuie la pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat și abținerea de la introducerea unor subvenții noi de acest tip, recunoscând că tratamentul adecvat și eficient, special și diferențiat pentru țările cel mai puțin dezvoltate ar trebui să fie o parte integrantă a negocierii subvențiilor pentru pescuit in cadrul Organizației Mondiale a Comerțului

Până în 2030, creșterea beneficiilor economice pentru statele insulare mici și țările cel mai puțin dezvoltate, din utilizarea durabilă a resurselor marine, inclusiv prin gestionarea durabilă a pescuitului, acvaculturii și turismului.

Strategia urmărește susținerea creșterii economice pe cap de locuitor și susținerea sectoarelor productive şi diversificarea produselor cu valoare adăugată, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, modernizarea tehnologică și inovarea, asigurarea muncii decente pentru toți cetățenii, inclusiv pentru tineri și persoanele cu dizabilități, renumerarea egală pentru munca de valoare egală, accesul la finanțare.

Se susține un turism durabil care creează locuri de muncă și promovează diversitatea culturală, produsele locale și respectul pentru tradiții și mediul în care trăim.

ORIZONT 2020 care în contextual pandemiei si.a păstrat  politicile de dezvoltare astfel :

  • Continuarea creării premiselor pentru aderarea la Zona Euro prin politici monetare prudente şi măsuri de sprijinire a productivității și competitivității economiei românești
  • Sprijinirea activității întreprinderilor mici și mijlocii, a antreprenoriatului în rândul tinerilor prin încurajarea și susținerea financiară a start-up-urilor
  • Inițierea unor programe de formare profesională de bază cu finanțare UE în corelare cu cerințele pieței muncii, cu accent pe segmentele tinere sau social vulnerabile ale populației
  • Încurajarea încheierii de contracte de muncă cu orar flexibil și / sau telemuncă / teleworking (munca de la distanță); asigurarea de facilități și servicii de sprijin pentru îngrijirea copiilor și a membrilor de familie aflați în întreținere
  • Elaborarea și punerea în aplicare a unui program coerent pentru dezvoltarea turismului, inclusiv a agroturismului, generator de locuri de muncă și venituri considerabile, prin îmbunătățirea infrastructurii și căilor de acces la obiectivele turistice, profesionalizarea personalului și valorificare înțeleaptă a tradițiilor culturale și specificului național
  • Valorificarea potențialului piețelor de capital și altor instrumente de finanțare, inclusiv a parteneriatelor public-privat.

ȚINTELE pentru 2030 sunt următoarele:

  • Păstrarea în continuare a unui ritm al creșterii PIB superior față de media UE pentru a susține efortul de reducere a decalajelor în comparație cu țările europene avansate, paralel cu aplicarea
    principiilor dezvoltării durabile și îmbunătățirea constantă a nivelului de trai al populației
  • Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul prin startup, creativitatea și inovația, și care încurajează formalizarea și creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare
  • Atingerea unor niveluri mai ridicate ale productivității prin diversificare, modernizarea tehnologică și inovație, inclusiv prin accent pe sectoarele cu valoare adăugată sporită și utilizarea
    intensivă a forței de muncă
  • Realizarea unui turism competitiv pe termen lung, dezvoltarea agroturismului, ecoturismului, turismului rural, balnear și cultural și îmbunătățirea imaginii României ca destinație turistică
  • Consolidarea capacității instituțiilor financiare interne pentru a încuraja și a extinde accesul la servicii bancare, de asigurări și servicii financiare pentru toți.

3,9% creştere economică în 2022 şi 2,9% în 2023

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă să afecteze negativ economia UE, orientând-o către o creștere mai redusă și o inflație mai ridicată în comparație cu previziunile din primăvară.

În primul trimestru al anului 2022, economia României a surprins printr-o tendință ascendentă, cu o creștere a PIB-ului real de 5,2 %. Conform datelor provizorii, acest rezultat pozitiv se explică printr-o creștere semnificativă a formării brute de capital fix și a consumului privat, în timp ce exporturile nete au avut o contribuție negativă. Această creștere robustă a fost susținută de salariile mai mari, care au ținut pasul cu inflația, și de eliminarea treptată a restricțiilor legate de COVID.

Datorită acestui prim trimestru foarte puternic, creșterea PIB-ului pentru întregul an 2022 a fost revizuită în sens ascendent, fiind estimată la 3,9 %. Cu toate acestea, pentru 2023, se impune o revizuire în sens descrescător, la 2,9 %, în conformitate cu perspectivele de creștere economică mai lentă la nivel mondial și la nivelul UE. Consumul privat și investițiile vor fi principalii factori de creștere anul acesta și anul următor, iar exporturile nete se preconizează că vor acționa ca o frână asupra PIB-uli, conducând la o creștere a deficitului comercial.

Conform previziunilor economice (intermediare) din vara anului 2022 , economia UE va crește cu 2,7 % în 2022 și cu 1,5 % în 2023. În zona euro se anticipează o creștere de 2,6 % în 2022, cu un ritm mai moderat, de 1,4 %, în 2023. Se estimează că inflația medie anuală va atinge niveluri istorice maxime în 2022, și anume 7,6 % în zona euro și 8,3 % în UE, înainte de a scădea în 2023 la 4,0 % și, respectiv, 4,6 %.

Șocurile provocate de război au un impact negativ asupra creșterii economice.

Multe dintre riscurile negative asociate previziunilor din primăvara anului 2022 s-au materializat. Invadarea Ucrainei de către Rusia a exercitat presiuni suplimentare în sensul creșterii prețurilor la energie și la produsele alimentare de bază. Acești factori alimentează presiunile inflaționiste la nivel mondial, erodează puterea de cumpărare a gospodăriilor și atrag după sine un răspuns de politică monetară mai rapid decât se preconizase anterior. Încetinirea continuă a ritmului de creștere în SUA se adaugă impactului economic negativ al riguroasei politici „zero-COVID” aplicată de China.  

Economia UE rămâne deosebit de vulnerabilă la evoluțiile de pe piețele energiei, din cauza dependenței sale ridicate de combustibilii fosili din Rusia, iar încetinirea creșterii mondiale are ca efect reducerea cererii externe. Impulsul dobândit odată cu revigorarea de anul trecut și un prim trimestru ceva mai puternic decât se estima ar trebui să susțină rata anuală de creștere pentru 2022. Cu toate acestea, se preconizează că activitatea economică din restul anului va fi modestă, în pofida unui sezon turistic de vară promițător. Potrivit estimărilor, în 2023, creșterea economică trimestrială se va accelera pe fondul rezilienței pieței forței de muncă, al moderării inflației, al sprijinului din partea Mecanismului de redresare și reziliență și al volumului încă mare de economii excedentare.

În ansamblu, economia UE va continua să se extindă, dar într-un ritm mult mai lent decât se preconizase în previziunile din primăvara anului 2022.

da, pentru o creștere economică este, dar se estimează că nivelul record al inflației va scădea în 2023.Până în luna iunie, inflația totală a atins niveluri record, pe măsură ce prețurile la energie și la alimente au continuat să crească, iar presiunile asupra prețurilor s-au extins la servicii și la alte bunuri. În zona euro, inflația a crescut puternic în al doilea trimestru al anului 2022, de la 7,4 % în luna martie (comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), la un nou nivel record de 8,6 % în luna iunie. În UE, creșterea a fost și mai pronunțată, inflația mărindu-se brusc cu un întreg punct procentual, de la 7,8 % în luna martie, la 8,8 % în luna mai.

Previziunile privind inflația au fost revizuite considerabil în sens ascendent în comparație cu previziunile din primăvară. Pe lângă creșterea puternică a prețurilor din al doilea trimestru, se preconizează că o nouă creștere a prețurilor la gazele naturale în Europa urmează să se repercuteze asupra consumatorilor și prin intermediul prețurilor la energia electrică. Se preconizează că inflația va atinge un nivel maxim de 8,4 % (comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent) în al treilea trimestru al anului 2022 în zona euro, după care va scădea constant, ajungând la sub 3 % în ultimul trimestru al anului 2023, atât în zona euro, cât și în UE, pe măsură ce se vor diminua presiunile exercitate de prețurile produselor de bază și de constrângerile în materie de aprovizionare.

Riscurile legate de previziunile privind activitatea economică și inflația depind în mare măsură de evoluția războiului și, în special, de implicațiile acestuia pentru aprovizionarea cu gaze a Europei. Noile creșteri ale prețurilor la gaze ar putea să conducă la o creștere suplimentară a inflației și la frânarea creșterii economice. Efectele secundare ar putea, la rândul lor, să amplifice forțele inflaționiste și să conducă la o înăsprire mai accentuată a condițiilor financiare, care nu numai că ar afecta creșterea, ci ar atrage după sine și riscuri sporite pentru stabilitatea financiară. Nu poate fi exclusă posibilitatea ca reapariția pandemiei în UE să provoace noi perturbări ale economiei.

În același timp, tendințele recente de scădere a prețurilor petrolului și ale altor produse de bază s-ar putea intensifica, determinând o scădere mai rapidă a inflației decât se preconizează în prezent. În plus, datorită unei piețe puternice a forței de muncă, consumul privat s-ar putea dovedi mai rezistent la creșterea prețurilor dacă gospodăriile ar recurge mai mult la economiile acumulate.

Utilizarea Eficienta A Resurselor

Problemele globale în materie de mediu cu care ne confruntăm în prezent sunt, în mare măsură, rezultatul supraexploatării de către om a resurselor naturale, inclusiv a combustibililor (fosili), a mineralelor, a apei, a solului și a biodiversității. Devine tot mai clar faptul că modelul predominant de dezvoltare economică al Europei — bazat pe utilizarea intensă a resurselor, pe generarea de deșeuri și pe poluare — nu poate fi susținut pe termen lung.

În prezent, Uniunea Europeană (UE) depinde în mare măsură de importuri și am avea nevoie de dublul suprafeței totale de teren din UE pentru a răspunde nevoilor noastre de resurse. Multe dintre resurse sunt utilizate doar pentru o perioadă scurtă sau reprezintă o pierdere pentru economie, fiind eliminate în depozitele de deșeuri sau devalorizate (ceea ce implică o scădere a calității în timpul operațiunilor de valorificare). Acest lucru nu afectează doar mediul, ci și competitivitatea noastră economică.

Soluția este evidentă, dar nu și simplă: obținerea creșterii economice cu mai puține resurse naturale sau, cu alte cuvinte, să facem mai multe consumând mai puțin. Îmbunătățirea utilizării eficiente a resurselor este, prin urmare, un element central al politicii de mediu pe termen lung, astfel cum se reflectă în documentele strategice, precum cel de Al șaptelea program de acțiune pentru mediu (PAM 7), Foaia de parcurs a UE către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și Planul de acțiune al UE pentru economia circular.

Economia Europei depinde de un flux neîntrerupt de resurse și materiale naturale, inclusiv apă, culturi, lemn, metale, minerale și vectori energetici, iar importurile furnizează o proporție substanțială din aceste materiale. Aflată în creștere, această dependență ar putea reprezenta o sursă de vulnerabilitate, având în vedere intensificarea concurenței mondiale pentru resurse naturale. Multe resurse naturale sunt distribuite în mod inegal la nivel global, ceea ce determină o mai mare volatilitate a accesului și a prețurilor și sporește potențialul de conflict. Prețurile nesigure și instabile pot perturba, de asemenea, sectoarele care sunt dependente de aceste resurse, obligând societățile să disponibilizeze lucrători, să amâne investițiile sau să înceteze furnizarea de bunuri și servicii. În același timp, creșterile rapide în ceea ce privește extracția și exploatarea resurselor naturale au o gamă largă de efecte negative asupra mediului în Europa și dincolo de frontierele acesteia.

Poluarea aerului, a apei și a solului, acidifierea ecosistemelor, pierderea biodiversității, schimbările climatice și generarea de deșeuri pun în pericol, în prezent, dar și pe termen mediu și lung, bunăstarea economică și socială. Creșterea eficienței utilizării resurselor este esențială pentru susținerea progreselor socioeconomice într-o lume în care resursele și capacitatea ecosistemului sunt epuizabile, dar acest lucru nu este suficient. În cele din urmă, sporirea eficienței este doar un indiciu al faptului că producția este mai mare decât consumul de resurse și emisii generate. Acest fapt nu garantează o reducere absolută pe termen lung a presiunilor asupra mediului la niveluri care sunt durabile în Europa și la nivel global.

Da. Este necesar, prin urmare, ca evaluarea durabilității sistemelor europene de producție și de consum să facă mai mult decât să măsoare dacă producția crește mai repede decât consumul de resurse și presiunile asociate („decuplare relativă”). Mai degrabă, este necesar să se evalueze dacă există o dovadă a „decuplării absolute”, cu o producție în creștere și cu o scădere simultană a consumului de resurse. Pe lângă evaluarea raportului dintre utilizarea resurselor și producția economică, este important să se evalueze și faptul că are loc o scădere a impactului asupra mediului generat de utilizarea resurselor societății .

Politicile UE în domeniu PAM 7 identifică intensificarea utilizării eficiente a resurselor ca fiind unul dintre cele trei obiective esențiale ale sale în vederea realizării viziunii pentru 2050, „O viață bună, în limitele planetei noastre”:

  • de a proteja, de a conserva și de a consolida capitalul natural al Uniunii;
  • de a transforma Uniunea într-o economie verde și competitivă, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor;
  • de a proteja cetățenii Uniunii de presiunile legate de mediu și de riscurile privind sănătatea și bunăstarea. într-adevăr, aceste obiective sunt strâns legate și fac obiectul unor cadre de politică diferite, dar conectate, precum Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon. O altă grupă de politici vizează trecerea de la modelul liniar de creștere „folosim – producem – consumăm – aruncăm” către un model circular, care se bazează pe menținerea utilității produselor, a componentelor și a materialelor și pe păstrarea valorii lor în cadrul economiei. Astfel cum se precizează în Planul de acțiune al UE pentru economia circulară, acest lucru va necesita modificări de-a lungul lanțurilor de aprovizionare, inclusiv la nivelul proiectării produselor, al modelelor de afaceri, al opțiunilor în materie de consum și al prevenirii generării de deșeuri și al gestionării acestora. Legislația UE în domeniul deșeurilor este unul dintre principalii săi vectori politici.

Activitățile AEM AEM analizează statisticile privind fluxurile de materiale și deșeurile și produce indicatori și evaluări conexe. Progresele în materie de politică sunt analizate în trei serii de raportare paralele privind gestionarea deșeurilor, prevenirea generării deșeurilor și utilizarea eficientă a resurselor. O perspectivă cuprinzătoare este oferită de rapoartele anuale privind economia circulară și de contribuțiile la evaluările integrate, precum raportul Agenției Europene de Mediu (AEM) intitulat „Starea mediului în Europa – situația actuală și perspective 2020” (European Environment — State and Outlook 2020, SOER 2020). Analizele specifice ale aspectelor selectate din cadrul politicii privind utilizarea eficientă a resurselor, precum conceptele de monitorizare, obiectivele de mediu, instrumentele bazate pe piață și alte strategii de intervenție, sunt realizate în mod regulat. Interacțiunea părților interesate și consolidarea capacităților asociate cu aceste evaluări reprezintă un element important al activității, cu reuniuni și ateliere periodice ale EIONET cu centrele naționale de referință pe teme privind deșeurile, economia eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și mediul.

Perspective Activitățile actuale sunt orientate în primul rând către îmbunătățirea bazei de dovezi privind utilizarea eficientă a resurselor, economia circulară și deșeurile. Sunt prevăzute contribuții la SOER 2020, punându-se accentul pe informațiile tematice (deșeuri și utilizarea resurselor), precum și pe analizele sistemice ale tranziției către o economie circulară.

Schimbările Climatice

Reprezintă un proces complex de modificare pe termen lung a elementelor climatice (temperatură, precipitaţii, creşterea  frecvenţei şi intensităţii unor fenomene meteo extreme, etc.), datorat  cu prioritate emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate din activităţi antropice, care au determinat dezechilibre în atmosferă şi au favorizat declanşarea efectului de seră.

Schimbările climatice reprezintă o amenințare iminentă la adresa lumii în care trăim, dar cu toții putem face ceva pentru a le combate și pentru a construi un viitor mai bun. Activitățile omului influențează treptat clima Pământului prin adăugarea unor cantități enorme de gaze cu efect de seră la cele care apar în mod natural în atmosferă.

Aceste emisii suplimentare de gaze cu efect de seră provin în principal din arderea combustibililor fosili pentru producerea de energie, precum și din alte activități umane precum tăierea pădurilor tropicale, agricultura, creșterea animalelor și producția de substanțe chimice. Dioxidul de carbon (CO2) este gazul cu efect de seră produs cel mai frecvent de activitățile umane.

Aceste gaze suplimentare amplifică „efectul de seră” asupra atmosferei planetei noastre, determinând creșterea temperaturii Pământului într-un ritm extraordinar și generând schimbări climatice majore.

Arderea combustibililor fosili, tăierea pădurilor și creșterea animalelor influențează din ce în ce mai mult clima și temperatura Pământului.

Aceste activități generează cantități enorme de gaze cu efect de seră, care se adaugă celor deja prezente în mod natural în atmosferă, contribuind astfel la efectul de seră și la încălzirea globală.

2011-2020 a fost cel mai cald deceniu înregistrat vreodată. În 2019, temperatura medie globală depășise cu 1,1 °C nivelurile preindustriale. Încălzirea globală provocată de om crește în prezent cu o rată de 0,2 °C pe deceniu.

O creștere cu 2°C a temperaturii față de perioada preindustrială este asociată unui impact negativ grav asupra naturii și a sănătății și bunăstării umane, riscul să asistăm la schimbări climatice periculoase și potențial catastrofale la nivel global fiind mult mai ridicat.

  

Din acest motiv, comunitatea internațională a recunoscut necesitatea de a menține încălzirea cu mult sub 2 °C și de a continua eforturile de a o limita la 1,5 °C.

Principalul motor al schimbărilor climatice este efectul de seră. Unele gaze din atmosfera Pământului se comportă ca pereții unei sere – captează și rețin căldura soarelui, astfel încât aceasta nu mai este eliberată înapoi în spațiu și ajunge să producă o încălzire globală

 

       Multe gaze cu efect de seră sunt prezente în mod natural în atmosferă, însă activitățile umane au dus la creșterea concentrației unora dintre ele. Este cazul în special pentru:

  • dioxid de carbon (CO2)
  • metan
  • protoxid de azot
  • gaze fluorurate

CO2 generat de activitățile umane contribuie cel mai mult la încălzirea globală. În 2020, concentrația sa în atmosferă depășise deja cu 48 % nivelul preindustrial (înainte de 1750).

Alte gaze cu efect de seră sunt generate de activitățile umane în cantități mai mici. Metanul are un efect de seră mai puternic decât CO2, însă durata sa de viață în atmosferă este mai scurtă. La fel ca și CO2, protoxidul de azot are efect de seră pe o durată lungă și se acumulează în atmosferă pe parcursul deceniilor și chiar al secolelor. Poluanții care nu intră în categoria gazelor cu efect de seră, inclusiv unii aerosoli, cum ar fi funinginea, au diferite efecte de încălzire/răcire. În plus, sunt asociați cu probleme precum calitatea slabă a aerului.

Se estimează că, între 1890 și 2010, cauzele naturale (ex. modificările radiațiilor solare sau activitatea vulcanică) au contribuit la încălzirea totală cu mai puțin de ±0,1 °C.

  • Arderea cărbunelui, petrolului și gazelorgenerează dioxid de carbon și protoxid de azot.
  • Tăierea pădurilor (despădurirea)– Copacii contribuie la reglarea condițiilor climaterice absorbind CO2 din atmosferă. Atunci când sunt tăiați, acest efect benefic se pierde, iar dioxidul de carbon stocat de copaci este eliberat înapoi în atmosferă, accentuând efectul de seră.
  • Intensificarea creșterii animalelor– Vitele și ovinele produc cantități mari de metan în timpul digestiei.
  • Îngrășămintele care conțin azotgenerează emisii de protoxid de azot.
  • Gazele fluoruratesunt emise de echipamentele și produsele care utilizează astfel de gaze. Efectul lor de încălzire este foarte puternic – cu până la 23 000 de ori mai mare decât efectul CO2.

Cum fiecare tonă de CO2 emisă contribuie la încălzirea globală, orice reducere a emisiilor ajută la încetinirea procesului. Pentru a stopa complet încălzirea globală, lumea trebuie să ajungă la zero emisii nete de CO2. Și reducerea emisiilor de alte gaze cu efect de seră, cum ar fi metanul, poate avea un efect puternic asupra încetinirii încălzirii globale, în special pe termen scurt.

Consecințele schimbărilor sunt extrem de grave și ne afectează multe aspecte ale vieții. Atât combaterea schimbărilor climatice, cât și adaptarea la încălzirea globală reprezintă priorități majore pentru UE. Trebuie să acționăm acum!

Consum și producție responsabilă

Producţia şi consumul de bunuri şi servicii constituie principalul promotor al dezvoltării economice, contribuind în mare măsură la îmbunătăţirea calităţii vieţii, dar pot fi aduse şi o serie de prejudicii acesteia. Modul în care o populaţie produce şi consumă exprimă implicit gradul său de dezvoltare şi de conştientizare a problemelor de mediu. În ceea ce priveşte omenirea de astăzi, desfăşurând la scară planetară asemenea activităţi, aceasta a generat deja un înalt nivel de poluare şi încălzire globală, a determinat epuizarea anumitor resurse naturale şi ameninţă serios menţinerea biodiversităţii.

De regulă, impactul negativ al activităţilor de producţie şi consum se accentuează prin creşterea populaţiei şi a consumului per capita. Adaptarea pattern-urilor de producţie şi consum la cerinţele normelor de valorificare ecologică a resurselor naturale şi a mediului constituie o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Acest fapt a fost evidenţiat în numeroase conferinţe ale ONU, începând cu Conferinţa pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, din 1992, când comunitatea internaţională a lansat mesaje clare privind necesitatea promovării şi dezvoltării unor programe–cadru vizând producţia şi consumul sustenabil.

La nivel internaţional a fost iniţiat aşa-numitul Proces Marrakech al Naţiunilor Unite, centrat pe reorientarea ecologică a producţiei şi consumului de bunuri şi servicii, în vederea creşterii caracterului lor sustenabil, prin asistarea ţărilor în acest sens, prin sprijinirea mediilor de afaceri în dezvoltarea unor modele sustenabile de afaceri şi încurajarea unor stiluri de viaţă sustenabile. În Europa, preocuparea pentru problemele economico-sociale corelate cu problemele de mediu s-a concretizat prin adoptarea, în anul 2001, de către Consiliul European de la Göteborg a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.

Acest document indică faptul că dezvoltarea durabilă trebuie să fie un obiectiv de primă atenţie al Uniunii Europene. Totuşi, evaluarea progreselor în acest sens, înregistrate după anul 2001, a relevat persistenţa a numeroase practici de producţie şi consum nesustenabile ce au dus la înrăutăţirea situaţiei în privinţa schimbărilor climatice, a sănătăţii publice, a sărăciei şi excluziunii sociale, a exploatării resurselor naturale şi pierderii biodiversităţii. Ca urmare, în anul 2006, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă, al cărei obiectiv general îl constituie „îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare…” (PNUD ş.a., 2008, p. 11). Această strategie conţine unele măsuri de acţiune pentru practicarea unei producţii mai curate, pentru promovarea unui consum mai inteligent de către retail-eri, prin intermediul taxelor pe valoarea adăugată, prin eco-etichetare UE, reclamă şi certificate verzi etc. (WBCSD, 2008). În esenţă, un consum sustenabil presupune „utilizarea de bunuri şi servicii ce satisfac trebuinţele de bază şi permit atingerea unei mai bune calităţi a vieţii, concomitent cu minimizarea consumului de resurse naturale, a generării de materiale toxice şi a emisiei de deşeuri şi poluanţi pe timpul unui ciclu de viaţă, astfel încât să nu apară riscul imposibilităţii de a satisface trebuinţele generaţiilor viitoare” (WBCSD, 2008).

Un consum sustenabil impune satisfacerea trebuinţelor sociale doar la nivelul unui trai decent şi nu afectează creşterea calităţii vieţii, dimpotrivă. Acesta poate avea loc însă numai prin eficientizarea utilizării resurselor, prin utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile şi minimizarea deşeurilor. Un asemenea deziderat impune schimbarea caracteristicilor cererii şi implicit a unor elemente ce ţin de stilul de viaţă dominant, în special în ţările dezvoltate economic.

Furnizarea aceloraşi servicii sau a unor servicii superioare calitativ, care să răspundă trebuinţelor decente ale vieţii şi chiar aspiraţiilor de îmbunătăţire a calităţii vieţii, în acelaşi timp cu stoparea deteriorării mediului natural, ridică nu numai problema schimbării unor modele de consum dar, şi pe aceea a micşorării cantităţilor de bunuri şi servicii consumate, deşi aceasta din urmă pare mai greu de înfăptuit. Într-un asemenea demers este necesară implicarea tuturor actorilor sociali, respectiv a autorităţilor naţionale şi internaţionale, a mediilor de afaceri şi a societăţii civile din fiecare ţară, care să dezvolte instrumente adecvate, în scopul reorientării cererii de bunuri şi servicii în direcţii mai sustenabile, îmbunătăţirii

Măsurile la nivel guvernamental vizează restructurarea sistemelor de preţuri, astfel încât costurile de mediu să fie corect reflectate în preţul bunurilor şi serviciilor. Rolul companiilor producătoare de bunuri şi servicii devine, în aceste condiţii, tot mai decisiv. Acestea trebuie să dea dovadă de responsabilitate socială, să contribuie la dezvoltarea economică prin îmbunătăţirea calităţii vieţii la locul de muncă, dar şi la nivelul comunităţilor locale şi al societăţii în general, făcând posibilă dezvoltarea sustenabilă nu numai în dimensiunea economică, dar şi în cea socială şi de mediu.

Companiile pot să abordeze consumul sustenabil şi schimbarea stilurilor de viaţă prin modalităţi precum inovaţia, influenţarea alegerii etc. Promovarea unui consum sustenabil se poate face şi prin dezvoltarea de către diverse companii a unor serii de produse şi servicii care să maximizeze valoarea socială şi să minimizeze efectele de mediu. Consumul sustenabil poate fi promovat şi prin educarea şi influenţarea alegerii de către consumatori a unor bunuri şi servicii. Prin campanii de marketing şi conştientizare a opţiunilor de consum, companiile pot încuraja consumatorii să aleagă produse şi servicii prietenoase cu mediul, sau să le folosească în modalităţi sustenabile.

 Toate instituţiile, începând cu cele ale administraţiei publice de la toate nivelurile de decizie până la organizaţiile non-guvernamentale şi societatea civilă au rolul de a întreprinde acţiuni de promovare a stilurilor de viaţă sustenabile.

Notiunile de consum si productie constituie termene fundamentale in economie. Cand productia si consumul devin durabile, se decupleaza cresterea economica de schimbarea climatica. Acest scop include atat constientizarea resurselor finite cat si aplicarea masurilor sustenabile, asadar in acest mod se proiecteaza, pentru descendentii nostri, o ambianta similara celei actuale. Aceasta abordare are drept consecinta un comportament mai constient, incluzand o productie mai eficienta, un management durabil al deseurilor si, in general, activitati in concordanta cu principiile protectiei mediului.

Impreuna vom lucra pentru a atinge pana in 2030 tintele formulate de Organizatia Natiunilor Unite pe acest domeniu, devenite acum și țintele noastre.

  • Implementarea Cadrului de 10 ani de programe pentru modelele de consum și producție durabile, toate țările luând măsuri, în frunte cu țările dezvoltate, ținând cont de dezvoltarea și capacitățile țărilor în curs de dezvoltare
  • Până în 2030, realizarea gestionării durabile și utilizării eficiente a resurselor naturale
  • Până în 2030, înjumătățirea pe cap de locuitor la nivel mondial a risipei de alimente la nivel de vânzare cu amănuntul și de consum și reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanțurilor de producție și de aprovizionare, inclusiv a pierderilor post-recoltare.
  • Până în 2020, realizarea managementului ecologic al substanțelor chimice și a tuturor deșeurilor pe parcursul ciclului de viață al acestora, în conformitate cu cadrele convenite la nivel internațional, și reducerea semnificativă a emisiilor acestora în aer, apă și sol, în scopul de a reduce la minimum efectele adverse ale acestora asupra sănătății umane și a mediului.
  • Până în 2030, reducerea semnificativă a generării de deșeuri, prin prevenire, reducere, reciclare și reutilizare.
  • Încurajarea companiilor, în special a companiilor mari și transnaționale, să adopte practici durabile și să integreze informațiile privind durabilitatea în ciclul de raportare.
  • Promovarea practicilor durabile de achiziții publice, în conformitate cu politicile și prioritățile naționale.
  • Până în 2030, oamenii de pretutindeni trebuie să dețină informații relevante și să fie sensibilizați pe tema dezvoltarii durabile și a unui stil de viață în armonie cu natura.

În această accepţiune, noţiunea de consum sustenabil vizează mai multe paliere: satisfacerea nevoilor de bază, îmbunătăţirea calităţii vieţii, creşterea eficienţei utilizării resurselor, creşterea utilizării surselor de energie regenerabilă, minimizarea deşeurilor etc. Furnizarea aceloraşi servicii sau chiar a unora superioare calitativ, care să satisfacă nevoile de bază ale vieţii şi chiar aspiraţiile de îmbunătăţire a calităţii vieţii, în acelaşi timp cu reducerea deteriorării mediului, ridică problema schimbării nu numai a pattern-urilor de consum, dar şi a volumelor de consum, deşi aceasta din urmă pare a fi mult mai greu de înfăptuit.

Realizarea unui consum sustenabil impune măsuri de schimbare a structurilor cererii şi a stilurilor actuale de viaţă, în sensul restrângerii înclinaţiei spre efectuarea anumitor excese, în special în ţările dezvoltate economic, unde ponderea populaţiilor cu venituri mai mari este mai consistentă. Inovaţia socială ca modalitate de promovare a unui consum sustenabil poate presupune un proces de dezvoltare de produse şi servicii de către companii, care maximizează valoarea socială şi minimizează efectele de mediu. Influenţarea alegerii se poate realiza prin campanii de marketing şi accentuare a conştientizării la nivelul maselor de consumatori, încurajând consumatorii să aleagă produse şi servicii prietenoase cu mediul sau să le folosească într-un mod sustenabil.

Comportament Responsabil

În literatura română, responsabilitatea socială este definită ca fiind: ”ansamblul obligaţiilor organizaţiei faţă de grupurile din societate, altele decât cele care au interese în întreprinderea respectivă”.

Din definiţiile prezentate reiese că organizaţiile moderne pot şi trebuie să îşi fundamenteze activitatea nu numai pe obiectivele legate de productivitate şi obţinerea de profit ci şi pe premisa că îşi desfăşoară activitatea ca parte integrantă a societăţii, influenţând întreaga dezvoltare a acesteia. Conceptul poate fi abordat atât din perspectivă internă, în cadrul organizaţiilor, cât şi din perspectivă externă. În cadrul organizaţiilor, aplicarea responsabilităţii sociale vizează probleme cum ar fi: recrutarea nediscriminatorie, motivarea personalului, încurajarea unui proces de învăţare continuă, au ca rezultat atragerea şi menţinerea unui personal competent, condiţie cheie pentru dezvoltarea economică durabilă a organizaţiilor. În acelaşi timp, firmele trebuie să se preocupe de protejarea sănătăţii angajaţilor şi de creşterea nivelului de securitate a muncii.

Adaptarea la schimbările climatului economic impune de cele mai multe ori restructurări de amploare ale activităţii organizaţiilor, ceea ce conduce la apariţia unor serioase probleme sociale legate de şomaj şi scăderea nivelului de trai. Aceste fenomene sociale negative sunt cu atât mai grave în cazul firmelor mari care concentrează cea mai mare parte a activităţii economice a unei regiuni. Experienţa a demonstrat faptul că aplicarea conceptului de responsabilitate socială în procesele de restructurare, prin conlucrarea strânsă a organizaţiilor cu autorităţile publice şi comunităţile locale, a redus impactul social negativ al acestora.

O altă categorie de probleme ce vizează latura internă a responsabilităţii sociale sunt cele legate de modul de utilizare a resurselor naturale în activitatea de producţie şi de protecţia mediului înconjurător. Reducerea consumului de resurse naturale precum şi reducerea emisiilor poluante şi a deşeurilor au efecte pozitive atât pentru firme, cât şi pentru societate în ansamblu. Astfel, organizaţiile au de câştigat de pe urma reducerii costurilor energetice, a cheltuielilor legate de depozitarea şi conservarea deşeurilor, în timp ce comunităţile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea beneficiază de un mediu mai sănătos.

În ceea ce priveşte dimensiunea externă a conceptului de responsabilitate socială, acesta implică acele categorii interesate de activitatea organizaţiilor, cum ar fi partenerii de afaceri, comunităţile locale, autorităţile publice, consumatorii. Deoarece orice organizaţie economică îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei comunităţi, relaţia de intercondiţionare este evidentă. Firmele depind de stabilitate si prosperitatea respectivelor comunităţi din cadrul cărora îşi recrutează resursa umană necesară, în acelaşi timp oferind comunităţii locuri de muncă şi resurse băneşti (salarii, taxe, impozite).

Din perspectiva responsabilităţii sociale, organizaţiile trebuie să ofere consumatorilor acele produse şi servicii cerute de către aceştia, într-o manieră eficientă, etică şi cu respectarea mediului înconjurător. Un exemplu în acest sens îl reprezintă respectarea principiului realizării unor produse şi servicii de care pot beneficia inclusiv persoanele cu handicap.

Cum definește UE comportamentul responsabil ?

Uniunea Europeană este interesată de extinderea conceptului de responsabilitate socială şi în rândul ţărilor candidate la aderare. Necesitatea responsabilitãţii sociale în activitatea firmelor este evidenţiatã de înţelegerea faptului cã între acestea şi societate existã o relaţie de simbiozã – starea lor depinde de cea a societãţii şi invers.

Astfel implicarea companiei în problemele sociale şi de mediu îi poate aduce multiple avantaje:

  • îmbunătăţirea relaţiilor cu comunitatea (clienţi, furnizori, autorităţi);
  • influenţarea publicului ţintă, liderilor de opinie, presei, etc.;
  • poziţionarea companiei pe o treaptă superioară în societate;
  • o imagine mai bună pentru companie;
  • fidelizarea consumatorilor faţă de companie şi produsele sale;
  • motivarea angajaţilor;
  • construirea şi promovarea excelenţei în afaceri. Astfel, firmele româneşti sunt obligate să înţeleagă necesitatea şi avantajele promovării responsabilităţii sociale în activitatea lor. Primii paşi în această direcţie au fost deja făcuţi de către companiile multinaţionale care operează în România. Companii precum Philip Morris România, Lafarge Romcim, JIT România desfăşoară programe de ajutorare a comunităţilor din care fac parte.

Din cele prezentate anterior reiese faptul că, în contextul economico-social actual, responsabilitatea socială în activitatea firmelor devine o necesitate determinată de relaţia de interdependenţă existentă între organizaţiile economice moderne şi societate. Starea şi evoluţia oricărei firme depinde de situaţia în care se află societatea, dezvoltarea acesteia din urmă fiind strâns legată de evoluţia firmelor ce activează în cadrul ei. Între dezvoltarea durabilă a societăţii şi responsabilitatea socială a companiilor există o strânsă legătură. Practic cele două concepte se susţin şi se alimentează reciproc.

Aplicarea conceptului de responsabilitate socială poate ajuta organizaţiile să realizeze o motivare superioară a resurselor umane de care dispun. În acelaşi timp, acţionând astfel, firmele pot determina creşterea încrederii consumatorilor, asigurându-şi astfel un avantaj concurenţial deloc de neglijat. Din perspectiva eforturilor ţării noaste pentru integrarea în Uniunea Europeană, necesitatea aplicării responsabilităţii sociale şi economice care frânează dezvoltarea economică durabilă a României.

Biodiversitate

Biodiversitatea – reprezinta denumirea varietății de ecosisteme (capitalul natural), de specii și de gene din lume sau dintr-un anumit habitat.

Biodiversitatea cuprinde varietatea genelor, a speciilor şi a ecosistemelor care constituie viaţa pe pământ. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea oamenilor. Cauzele principale sunt schimbările care se produc în habitatul natural. Acestea au loc datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi – tot mai mult – datorită schimbărilor climatice la nivel global. Europa a stabilit un obiectiv pentru a stopa pierderea biodiversităţii până în 2010. Studiile recente ale AEM arată că, fără eforturi politice suplimentare semnificative, este puţin probabil ca obiectivul să fie atins.

Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta. Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital natural. Biodiversitatea este esenţială pentru „serviciile ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi aerul, fertilitatea solului şi producţia de alimente, combustibil, fibre şi medicamente. Aceasta este esenţială pentru menţinerea viabilităţii pe termen lung a agriculturii şi a pescuitului şi stă la baza multor procese industriale şi a producţiei de medicamente noi.

În Europa, activitatea umană a format biodiversitatea încă de pe vremea răspândirii agriculturii şi a creşterii animalelor, de acum peste 5 000 de ani. Revoluţiile agricole şi industriale au determinat schimbări dramatice şi accelerate în utilizarea terenurilor, intensificarea agriculturii, urbanizare şi abandonarea terenurilor. În schimb, acestea au dus la prăbuşirea multor practici (de exemplu, metodele agricole tradiţionale) care ajutau la menţinerea peisajelor bogate în biodiversitate.

Consumul ridicat pe cap de locuitor în Europa şi producerea de deşeuri înseamnă că impactul nostru asupra ecosistemelor se extinde cu mult dincolo de continentul nostru. Stilurile de viaţă europene se bazează puternic pe importul de resurse şi bunuri din toată lumea, deseori încurajând exploatarea nedurabilă a resurselor naturale. Toate acestea duc la pierderea biodiversităţii care, la rândul ei, dăunează resurselor capitale naturale pe care se bazează dezvoltarea economică şi socială.

Pierderea diversităţii este legată în mod inextricabil de degradarea serviciilor ecosistemului care susţine viaţa pe pământ. Evaluarea Ecosistemelor Mileniuluidin 2005 a evaluat 24 de servicii ale ecosistemului la nivel mondial şi s-a dovedit că 15 dintre acestea au fost degradate, afectând pescuitul, producţia de material lemnos, alimentarea cu apă, tratarea şi detoxifierea deşeurilor, purificarea apei, protecţia faţă de pericolele naturale şi reglarea calităţii aerului. Raportul privind starea mediului şi perspectiva 2005 al AEM şi cea de-a patra evaluare la nivel paneuropean a acesteia arată că UE nu face niciun progres vizibil către obiectivul din 2010 de stopare a pierderii biodiversităţii.

Diversitatea ecologică, numită și biodiversitate, reprezintă baza tuturor formelor de viață de pe Pământ. Această rețea face din planeta Pământ un spațiu unic pentru speciile individuale ale florei, faunei și în cele din urmă și pentru om. Această rețea impresionantă a biodiversității se împarte în trei mari subdomenii, care au legături strânse unele cu celelalte: diversitatea ecosistemelor, diversitatea speciilor și diversitatea genetică în cadrul speciilor.

Biodiversitatea se reduce drastic în toată lumea. Responsabil pentru acest fenomen este omul, care prin intervenția în biotopurile naturale agravează această situație. Principalele motive sunt poluarea mediului înconjurător, silvicultura și agricultura intensivă, precum și pescuitul intensiv.

           Această pierdere a diversității biologice nu reprezintă o amenințare existențială doar pentru speciile de animale și plante, ci și pentru noi, oamenii. Fără beneficiile oferite de natură există consecințe imense pentru întregul sistem: prin polenizare, insectele au o contribuție importantă la înmulțirea plantelor, care asigură la rândul lor producția de oxigen și reglarea climei noastre. Protecția și utilizarea durabilă a capitalului nostru natural sunt indispensabile – numai așa se pot asigura pe termen lung și necesitățile omului.

Alimente proaspete, gustoase și sănătoase – aceasta este promisiunea noastră. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de oameni, animale și mediul înconjurător, ca urmare a activității noastre în comerțul alimentar.

La Kaufland, ne asumăm răspunderea din punct de vedere social, economic și ecologic în toate acțiunile noastre de zi cu zi. Gestionăm în mod responsabil provocările care apar de-a lungul lanțului de aprovizionare și aducem o contribuție semnificativă pentru protejarea oamenilor și a mediului înconjurător.

  • Conservă sursele de apă
    Sursele de apă proaspătă sunt esențiale pentru biodiversitate. Poți contribui la păstrarea biodiversității prin reducerea cantității de apă pe care o folosești zilnic. Poți face un duș în 5 minute sau poți să oprești apa atunci când speli vasele sau când te speli pe dinți. În prezent, oamenii de știință din industria de protecția plantelor dezvoltă soiuri și hibrizi de plante care sunt capabile să își atingă potențialul de producție maxim prin utilizarea unei cantități minime de apă.
  • Reutilizează și reciclează
    Reciclarea reduce poluarea prin scăderea consumului de energie, electricitate și apă. De asemenea, sunt eliminate costurile necesare depozitării deșeurilor. Poți recicla sticlă, carton, hârtie, plastic dar și haine, electrocasnice sau baterii.
    Industria de protecția plantelor derulează, în întreaga lume programe de reciclare a ambalajelor produselor de protecția plantelor. În ultimii 13 ani, programele din întreaga lume au colectat și reciclat aproape 800.000 de tone de ambalaje de pesticide. Aceasta cantitate este echivalentul greutății a 100 de turnuri Eiffel.
  • Ajută fermierii
    Agricultorii joacă un rol cheie în conservarea biodiversității. Cu ajutorul biotehnologiei și al științei plantelor, fermierii pot cultiva mai multe plante și pot obține o cantitate mai mare de alimente folosind aceeași suprafață de teren. Acest lucru înseamnă păstrarea habitatelor naturale, prin reducerea necesității de a transforma aceste habitate în terenuri agricole.

  • Cultivă și consumă fructe și legume obținute local
    Cultivă plante adaptate zonei în care locuiești. Selectarea soiurilor și hibrizilor potriviți pentru zona de cultură contribuie la protejarea biodiversității și la susținerea ecosistemul din mediul rural.
  • Cumpără alimente produse local
    Fie ca alegi ca sursă de aprovizionare ferma din apropierea locuinței sau alegi să mergi la piață, cumpără întotdeauna produse obținute local. În acest fel ajuți fermierul, te aprovizionezi cu produse proaspete și ai posibilitatea să afli cum a fost obținută mâncarea ta.

  • Protejează polenizatorii
    Albinele alături de alți polenizatori sunt responsabili pentru polenizarea a peste 90% din speciile de plante și contribuie la obținerea a mai mult de 35% din alimentația mondială. Pentru că albinele sunt amenințate și de acarienii Varroa, oamenii de știință din domeniul protecției plantelor au dezvoltat produse inovatoare, ajutându-i pe fermieri să controleze mai eficient acarienii și să protejeze populațiile de albine.
    Oferă-le polenizatorilor o sursă de hrană suplimentară. Dacă stai la curte, poți planta o varietate de flori sălbatice sau native care înfloresc tot timpul. În acest fel, asiguri o masă copioasă pentru albine și pentru alți polenizatori indiferent de sezon.

  • Protejează habitatele naturale
    Intervenția omului asupra pământului poate avea un impact puternic asupra biodiversității. Protejează habitatele naturale, nu călca florile sau culturile. Atenție, habitatele naturale se întâlnesc la tot pasul, în iarbă, în poiana cu flori sau pe cărări de munte.
  • Mergi pe jos
    Schimbările climatice pot avea consecințe majore asupra biodiversității. Poți reduce amprenta de carbon dacă iei autobuzul sau alegi să mergi pe jos. O astfel de atitudine contribuie la protejarea mediului prin reducerea poluării.
    Oamenii de știință din industria de protecția plantelor lucrează în fiecare zi pentru a combate efectele schimbărilor climatice. Un exemplu în acest sens este dezvoltarea și implementarea lucrărilor de conservare în ferme. Aceste lucrări îi ajută pe fermieri să utilizeze o cantitate mai mică de combustibil prin efectuarea unui număr mai mic de lucrări și tratamente. Astfel activitatea agricolă contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

  • Mergi într-o vizită la Gradina Botanică
    Grădinile botanice sunt excelente habitate pentru conservarea biodiversității, deoarece oamenii de știință pot cultiva și studia plantele în habitatele lor naturale. O vizită la Gradina Botanică te va ajuta să înțelegi cât de bogată este biodiversitatea din țara noastră.
  • Implică-i și pe cei din jurul tău
    Dacă tu ești conștient de importanța biodiversității și faci tot ce poți pentru a o proteja este indicat să transmiți aceste informații și celor din jurul tău. Educarea oamenilor cu privire la importanța conservării biodiversității crește gradul de conștientizare a publicului asupra problemei. Pe măsură ce gradul de conștientizare a publicului crește, oamenii devin mai implicați în grija pentru mediul înconjurător.

Biodeșeurile

Sunt deseuri biodegradabile provenite din gradini si parcuri, deseurile alimentare sau cele provenite din bucatariile gospodariilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vanzare cu amanuntul, compatibile cu deseurile provenite din unitatile de prelucrare a produselor alimentare.

Da, exista Ordonanata de urgenta nr 92/2021 care incepand cu  articolul 33 vizeaza biodeseurile.

(1) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora cu respectarea art. 16 alin. (1), (2) şi (4) trebuie ca până la 31 decembrie 2023 să organizeze colectarea separată şi reciclarea la sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deşeuri.

(2) APM stabileşte şi decide prin autorizaţia de mediu dacă deşeurile cu proprietăţi similare în materie de biodegradabilitate şi compostabilitate care sunt conforme cu standardele europene, normele tehnice prevăzute de Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile sau cu standarde/norme naţionale echivalente pentru ambalaje valorificabile prin compostare şi biodegradare pot fi colectate împreună cu biodeşeurile.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului adoptă sau, după caz, propune prin intermediul ghidurilor/ordinelor de ministru/hotărârilor de Guvern măsuri adecvate în conformitate cu art. 4 şi 21, pentru a:

  1. a)încuraja reciclarea, inclusiv compostarea şi fermentarea biodeşeurilor, într-un mod care asigură un înalt nivel de protecţie a mediului, rezultatele acestei reciclări respectând standarde relevante de înaltă calitate;
  2. b)încuraja producerea de compost în gospodării; şi
  3. c)promova utilizarea unor materiale produse din biodeşeuri.

(4) Metodologia de calcul al biodeşeurilor municipale separate şi reciclate la sursă prevăzută la alin. (1) este descrisă în anexa nr. II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1.004 a Comisiei din 7 iunie 2019 de stabilire a normelor pentru calculul, verificarea şi raportarea datelor privind deşeurile în conformitate cu Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare C (2012) 2.384 a Comisiei.

Articolul 29 prevede urmatoarele :

(1) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri sunt obligaţi să se asigure că pe durata efectuării operaţiunilor de colectare, transport şi stocare a deşeurilor periculoase, acestea sunt ambalate şi etichetate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Transferul deşeurilor periculoase pe teritoriul naţional trebuie să fie însoţit de documentul de identificare prevăzut în anexa IB la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006, cu modificările şi completările ulterioare

ARTICOLUL 30Deşeurile periculoase provenite din gospodăriiReviste (1)

(1) Până la 1 ianuarie 2025, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora trebuie să organizeze colectarea separată a fracţiei de deşeuri periculoase care provin din gospodării, să se asigure ca sunt tratate în conformitate cu art. 4 şi 21 şi că nu contaminează alte fluxuri de deşeuri municipale.

(2) Art. 27–29 nu se aplică deşeurilor mixte provenite din gospodării.

(3) Art. 29 nu se aplică fracţiunilor separate de deşeuri periculoase provenind din gospodării atât timp cât colectarea, eliminarea sau valorificarea lor nu a fost acceptată de o unitate sau întreprindere care a obţinut o autorizaţie sau a fost înregistrată în conformitate cu art. 34 şi art. 35.

(4) Persoanele fizice au obligaţia să depună deşeurile provenite din gospodărie, pe tipuri, în sistemul de colectare separată a deşeurilor municipale gestionate de operatorii economici prevăzuţi în Legea nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare, inclusiv în centrele prevăzute la art. 60 pct. A lit. h) şi i).Reviste (1)

(5) Persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri vegetale folosite sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de salubritate, colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate.Reviste (1)

Articolul 37 cuprinde acest plan si anume 1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei ordonanţe de urgenţă se elaborează planuri de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, judeţean şi al municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 1, 4, 21 şi 25.

(2) Planul naţional de gestionare a deşeurilor, denumit în continuare PNGD, se elaborează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi acoperă întregul teritoriu geografic al României.

(3) Planul prevăzut la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se notifică Comisiei Europene.

În 2018, UE a fixat noi obiective ambițioase privind reciclarea, deșeurile de ambalaje și depozitele de deșeuri. Obiectivul acestor noi norme este de a promova trecerea la un model mai sustenabil, cunoscut sub numele de economie circulară. În martie 2020, Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind economia circulară, care vizează reducerea deșeurilor printr-o mai bună gestionare a resurselor. Parlamentul urmează să voteze la începutul anului 2021 un raport din proprie inițiativă privind planul de acțiune.

Din 2005 până în 2018, cantitatea medie de deșeuri municipale măsurate pe cap de locuitor a scăzut în UE. Cu toate acestea, tendințele pot varia de la o țară la alta. De exemplu, în timp ce cantitatea deșeurilor municipale pe cap de locuitor a crescut în Danemarca, Germania, Grecia, Malta și Cehia, ea a scăzut în Bulgaria, Spania, Ungaria, România și Țările de Jos.

În termeni absoluți, cea mai mare cantitate de deșeuri municipale pe cap de locuitor s-a înregistrat în Danemarca, Malta, Cipru și Germania, și cea mai scăzută în Ungaria, Cehia, Polonia și România.  Statele mai bogate au tendința de a produce mai multe deșeuri pe cap de locuitor. Turismul a contribuit, de asemenea, la ratele mai ridicate din Cipru și Malta.

Pentru a proteja mediul înconjurător, impactul deșeurilor trebuie redus prin stoparea producerii lor sau prin tratare.

UE dorește să promoveze cât mai mult posibil prevenirea generării de deșeuri și reutilizarea produselor. Dacă acest lucru nu este posibil, preferă reciclarea (inclusiv compostarea), urmată de utilizarea deșeurilor în producerea energiei. Opțiunea cea mai nocivă pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor este eliminarea, pur și simplu, a deșeurilor, de exemplu în depozitele de deșeuri, chiar dacă este totodată una dintre cele mai ieftine soluții.

Potrivit statisticilor din 2017, 46 % din totalul deșeurilor municipale din UE sunt reciclate sau compostate. Cu toate acestea, practicile de gestionare a deșeurilor variază foarte mult de la un stat membru al UE la altul și foarte puține țări depozitează în continuare cantități mari de deșeuri municipale.

În țări precum Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Suedia, Germania, Austria și Finlanda, depozitarea deșeurilor nu se mai practică aproape deloc. În aceste țări, incinerarea joacă un rol important alături de reciclare. Germania și Austria sunt, de asemenea, principalele țări din UE în care se practică reciclarea.

Practica depozitării deșeurilor rămâne populară în Europa de Est și de Sud. În zece țări, jumătate sau mai mult din deșeurile municipale sunt depozitate la gropi de gunoi. În Malta, Cipru și Grecia, acest procent depășește 80 %; în Croația, România, Bulgaria și Slovacia, el este de peste 60 %, în timp ce, în Spania și în Portugalia el este, de asemenea, de 50 % sau mai mult.

Și alte țări utilizează incinerarea, iar circa o treime din deșeuri ajung în gropile de gunoi: Lituania, Letonia, Irlanda, Italia, Franța, Estonia, Slovenia și Luxemburg. Cu excepția Letoniei și Estoniei, aceste țări au reciclat, de asemenea, peste 40 % din deșeurile menajere.

În perioada 2006-2017, depozitarea gunoiului a scăzut substanțial în Slovenia (69 %), Lituania (65 %), Letonia (64 %), Estonia (60 %) și Finlanda (57 %).

Deșeurile

Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces tehnologic (sau casnic) de realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea produsului respectiv. Ele pot fi substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activitățile economice, menajere și de consum. Majoritatea activităților umane reprezintă și surse de producere de deșeuri.

Deșeurile pot fi de mai multe feluri :

  • Deșeuri menajere – deșeuri provenite din activitățile casnice și de consum.
  • Deșeuri de producție – deșeuri rezultate în urma unor procese tehnologice.
  • Deșeuri periculoase – reprezintă deșeurile care sunt periculoase pentru sănătatea populatiei si mediului înconjurator. Din acestea fac parte deșeurile toxice și inflamabile, explozive, corozive, infecțioase și altele.
  • Deșeuri toxice.
  • Deșeuri animaliere – sunt cele care se formează la creșterea și îngrijirea animalelor.
  • Deșeuri de construcție – sunt cele formate la întreprinderile și organizațiile ce extrag sau/și utilizează materiale de construcție.

Gunoiul menajer este un ansamblu de resturi organice și minerale care rezultă din activitatea gospodărească, comercială sau industrială. În activitatea de combatere a poluării mediului ambiant și de reciclare a materialelor, gunoaiele menajere devin surse valoroase de extragere și prelucrare a metalelor, materiilor organice biodegradabile, a maselor plastice, sticlei și materialelor textile.

Deșeurile menajere afectează ecosistemele și sănătatea umană. Unele ecosisteme pot fi grav afectate de gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor sau de aruncarea acestora, deoarece acestea pot afecta creșterea plantelor pe zona de sol afectată de către deșeuri.

Deseurile de productie sau deseurile industriale sunt una dintre cele mai mari surse de poluare din ziua de astăzi, însă acest lucru a început cu zeci de ani în urmă, odată cu dezvoltarea din ce în ce mai mare a industriilor şi odată cu modernizarea fabricilor de toate tipurile. Orice tip de material care nu mai este de folos în timpul sau după procesele ce au loc în fabrici, mine sau unităţi de prelucrare a diferitelor materii prime pentru obținerea produselor finite este considerat deşeu industrial.

Deşi deşeurile industriale sunt o realitate a zilei de azi şi a viitorului, atât apropiat, cât şi îndepărtat, există soluţii ce pot ajuta la diminuarea impactului pe care acestea îl au asupra mediului. Una dintre soluţii este colectarea şi debarasarea lor în zone special destinate, de către firme specializate. Desigur, aceasta nu este singurul răspuns pentru o mai bună gestionare a acestui tip de deşeuri, ci există multe altele, ce pot fi luate atât de fiecare dintre noi individual, cât şi la nivel naţional, în fiecare ţară.

Deseurile industriale reprezinta un factor de risc pentru intreaga lume civilizata! Evolutia industriei a dus la formarea unor spatii cu o capacitate de productie fenomenala, iar cantitatea de deseuri rezultata este pe masura. In Romania, managementul deseurilor nu beneficiaza de o atentie la fel de sporita precum procesele tehnologice care aduc profit si care trebuie sa se desfasoare in ritm continuu!

                                              

De aceea, pe langa campaniile de constientizare publica, care au rolul de a atrage atentia asupra pericolelor , exista si nevoia gestionarii responsabile pentru toate tipurile de deseuri existente.

Deșeurile periculoase sunt materiale periculoase nedorite sau aruncate, care pot dăuna sănătății sau bunăstării oamenilor și mediului. Acestea pot lua forma solidă, lichidă, vâscoasă sau gazoasă și sunt generate în principal de activități chimice, de producție și de alte activități industriale.

Deșeurile au fost asociate societății umane încă din cele mai vechi timpuri și, cu siguranță, vor continua să existe și în viitor cât timp planeta va fi populată de oameni. Modul de gestionare a deșeurilor și, mai ales, a celor periculoase joacă un rol deosebit de important în sustenabilitatea planetei.

Creșterea populației, evoluția industriei și progresul tehnologic creează un număr extrem de ridicat de deșeuri periculoase. Studiile arată că, anual, se produc 400 de milioane de tone de deșeuri periculoase la nivel mondial. Problema majoră se referă la faptul că, în maniera în care nu există un management corespunzător, aceste deșeuri permit contaminarea ecosistemelor, determinând un adevărat dezastru biologic.

Descoperă, în rândurile de mai jos, ce sunt deșeurile periculoase, care sunt principalele tipuri și de ce este importantă existența unui management corespunzător pentru această categorie de deșeuri.

Deșeurile periculoase sunt caracterizate de următoarele aspecte:

  • prezintă risc de coroziune, inflamabilitate, infecție, reactivitate și toxicitate;
  • au capacitatea de a afecta sănătatea oamenilor și/sau mediul înconjurător pe perioade îndelungate de timp;
  • variază de la vopsele, uleiuri, substanțe care conțin metale grele, pesticide, acizi, etc.

Deșeurile periculoase industriale pot fi generate de:

  1. producători de substanțe chimice– acizi și baze, solvenți, deșeuri reactive, etc;
  2. industria imprimării– substanțe cu metale grele, reziduuri de cerneală, solvenți ș.a.;
  3. industria rafinării petrolului– benzen, hidrocarburi, alte reziduuri din procesul de rafinare;
  4. industria pielăriei– benzen, toluen, etc;
  5. industria prelucrării hârtiei– metale grele, solvenți inflamabili, vopsele, etc;
  6. construcții– vopsele inflamabile; solvenți; acizi și baze puternice;
  7. industria prelucrării metalelor– metale grele, deșeuri cu conținut de cianură ș.a.

Deșeuri periculoase biomedicale, acest tip de reziduuri provin din centrele medicale, respectiv dentare și pot afecta sănătatea personalului medical, a pacienților și a celor implicați în gestionarea lor. Având capacitatea de a produce răni sau boli, acestea pot fi clasificate astfel:

                            

  • deșeuri infecțioase– reziduuri medicale contaminate de bacterii, virusuri, ciuperci sau paraziți (culturi de agenți patogeni generați de activitatea de laborator, pansamente provenite din autopsii, reziduuri provenite din tratamente și intervenții chirurgicale, etc.);
  • deșeuri patologice– țesuturi, organe, sânge și alte fluide provenite din organisme umane sau animale;
  • deșeuri ascuțite– seringi, ace, bisturiu, kit-uri de perfuzie, lame, sticlă spartă ș.a.
  • reziduuri farmaceutice– produse medicale expirate, vărsate sau contaminate, medicamente, etc;
  • deșeuri genotoxice– medicamente citostatice, vărsături, substanțe fecale provenite de la pacienții tratați cu citostatice, substanțe chimice și materiale radioactive.
  • reziduuri chimice– substanțe chimice solide, lichide și gazoase care îndeplinesc proprietățile deșeurilor periculoase;
  • deșeuri cu conținut de metale grele– mercur (provenit de la termometre, manometre), cadmiu (baterii), plumb (provenit din camerele de radiologie);

deșeuri radioactive – substanțe provenite din imagistica in vivo, din analiza in vitro a țesuturilor și fluidelor, din localizarea tumorilor și tratamentul specific ș.a.

Deșeuri radioactive generate de activitățile nucleare sunt  deșeuri sunt generate de reactoarele nucleare, instalațiile de procesare a combustibilului și facilități de cercetare adiacente. Totodată, ele pot fi produse și în cadrul proceselor de dezafectare și demontare a reactoarelor și instalațiilor nucleare.

Se acordă o importanță majoră deșeurilor nucleare din cauza impactului avut de contaminanții radioactivi eliberați în mediu în situația accidentelor nucleare. Explozii (precum cele de la Cernobîl și Fukushima), descărcări din instalații nucleare, testarea armelor nucleare sunt doar câteva exemple care au generat probleme grave asupra ecosistemelor.                               

Deșeurile nucleare conțin numeroși radionuclizi și se regăsesc într-o multitudine de forme fizice și chimice. În această categorie, intră:

  • Deșeuri cu diverse elemente organice;
  • Constituienți toxici sau chimic agresivi
  • Radionuclizi cu mobilitate și/sau activitate chimică crescute sau cu elemente volatile;

Reziduuri dificil de gestionat (rășini organice care schimbă ioni sau mixuri de substanțe uzate);

Gestionarea volumelor mari de deșeuri periculoase devine foarte importantă în contextul protejării mediului înconjurător și al asigurării sustenabilității planetei.

Un management inadecvat al deșeurilor conduce la contaminarea apei, solului și atmosferei, având un impact serios și asupra sănătății publice. Cu toate că există reguli care să ne ajute să eliminăm aceste deșeuri, contaminarea apare tot timpul. O gestionare necorespunzătoare a acestui tip de deșeuri este provocată de următoarele aspecte:

  • lipsa cunoștințelor despre deșeurile periculoase;
  • absența unei infrastructuri și accesul la profesioniști care să permită eliminarea eficientă a deșeurilor periculoase;
  • utilizarea unor metode nepotrivite de eliminare (de exemplu, incinerarea), care răspândesc toxinele în aer, în sol sau în apă.

Nevoia de a avea un mediu curat și de a asigura sănătatea în rândul cetățenilor atrage atenția asupra unui management corespunzător pentru depozitarea, transportul, tratarea și/ sau eliminarea deșeurilor periculoase. Indiferent de natura activității, orice entitate care produce deșeuri periculoase trebuie să țină cont de reglementările legale și să adopte măsuri adecvate pentru gestionarea acestora. Din acest motiv, tot mai multe companii, organizații și gospodării apelează la servicii profesionale de ecologizare, precum:

  • ecologizări zone, echipamente, instalații, rezervoare contaminate;
  • monitorizări factori de mediu;
  • servicii de consultanță specializată în protecția mediului;
  • caracterizări deșeuri și analize de laborator;

suport logistic și tehnic specializat.

Informații generale privind planificarea Scopul și obiectivele Planului Național de Gestionare a Deșeurilor Scopul realizări Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) este de a dezvolta un cadru general propice gestionării deșeurilor la nivel național cu efecte negative minime asupra mediului.

Politica națională în domeniul gestionării deșeurilor trebuie să se subscrie politicii europene în materie de prevenire a generării deșeurilor și să urmărească reducerea consumului de resurse și aplicarea practică a ierarhiei deșeurilor. Prevederile PNGD completează prevederile Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor ca și modalitate principală de abordare, anume îndreptarea României către o societate a reciclării și aplicarea ierarhiei deșeurilor, pentru toate tipurile de deșeuri care fac obiectul planificării. Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD), revizuită în anul 2013 şi aprobată prin HG 870/2013, stabileşte politica şi obiectivele strategice ale României în domeniul gestionării deşeurilor pentru perioada 2014-2020.

Principalele obiective al PNGD sunt caracterizarea situației actuale în domeniu (cantități de deșeuri generate și gestionate, instalații existente), identificarea problemelor care cauzează un management ineficient a deșeurilor, stabilirea obiectivelor și țintelor pe baza prevederilor legale si a obiectelor strategice stabilite prin SNGD, precum și identificarea necesităților investiționale. Pentru caracterizarea situației existente au fost utilizate datele privind cantitățile de deșeuri generate și gestionare aferente perioadei 2010 – 2014, precum și date și informații privind instalațiile de gestionare a deșeurilor aferente anului 2016.

 Proiecția cantităților de deșeuri a fost realizată pentru perioada 2015 – 2025, iar planul de măsuri acoperă perioada 2018 – 2025. PNGD cuprinde următoarele secțiuni:

  • Cadrul general (secțiunea I) – este prezentat cadrul general al planificării, legislația națională și europeană și politica națională privind deșeurile;
  • Situația existentă (secțiunea II) – cuprinde datele socio-economice și date privind generarea și gestionarea deșeurilor pentru fiecare dintre fluxurile de deșeuri care fac obiectul planificării;
  • Planificarea gestionării deșeurilor (secțiunea III) – sunt prezentate ipotezele privind planificarea, proiecția socio-economică și proiecția deșeurilor, analiza alternativelor de gestionare a deșeurilor municipale, descrierea alternativei selectate, măsuri de guvernanță privind gestionarea deșeurilor și planul de acțiune. Analiza alternativelor este prezentată doar pentru deșeurile municipale, fiind singurul flux de deșeuri pentru care în PNGD sunt stabilite tipul și capacitățile instalațiilor noi;

Instrumente de politică a deșeurilor (secțiunea IV) – este prezentată situația actuală privind instrumentele de politică a deșeurilor, măsurile de îmbunătățire a eficacității acestora și sunt propuse noi instrumente;

PLANUL NAȚIONAL DE GESTIONARE A DEȘEURILOR este de fapt programul național de prevenire a generării deșeurilor – in PNPGD sunt prezentate situația actuală privind prevenirea generării deșeurilor, prioritățile și direcțiile strategice, măsurile de prevenire a generării deșeurilor propuse și modalitățile de verificare a aplicării măsurilor;

 Indicatori de monitorizare (secțiunea VI) – este prezentat modul de monitorizare a măsurilor cuprinse în PNGD și PNPGD. Atât Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, cât și Programul Național de Prevenire a Generării Deșeurilor (PNPGD) sunt elaborate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și cu ghidurile existente la nivel european

Conform prevederilor legale în vigoare, PNGD și PPNPGD se evaluează cel puțin o data la 6 ani și se revizuiesc, dupa caz, de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, în baza raportului de monitorizare întocmit de Agenția Naționala pentru Protecția Mediului. PNGD și PNPGD se monitorizează anual de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Acoperirea geografică Procesul de planificare acoperă întreg teritoriul României.

Colectarea deșeurilor

Reprezinta strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor în vederea transportării la o instalație de tartare.

Reprezinta colectarea în cadrul căreia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora.

Fara doar si poate, deseurile menajere sunt printre cele mai comune tipuri de deseuri pe care le producem in activitatile de zi cu zi, si printre cele mai importante din punct de vedere cantitativ, intrucat fac parte din marea familie a deseurilor municipale si asimilabile.

                        

Colectarea lor poate fi eficienta doar daca procesul de precolectare, bazat pe responsabilizarea cetatenilor, este facut intr-un mod calitativ. Practic, fara precolectarea de baza (precum plasarea resturilor in spatiile speciale desemnate pentru fiecare tip de deseu in parte) , nici colectarea facuta in mod selectiv nu poate fi realizata in mod eficient. Procesul necesar colectarii este foarte important pentru o gestionare eficienta a acestor tipuri de deseuri, si pornind cu precolectare in recipiente speciale, deseurile trec prin diverse etape. Incepand de la colectare si transport, pana la metodele de tratare, eliminare si reciclare.

Colectarea deșeurilor este un pas important în tranziția către un stil de viață sustenabil. Schimbările climatice încep să se facă observate în tot mai multe zone ale planetei, iar dacă nu acționăm azi generațiile viitoare vor fi afectate puternic. Află ce anume presupune colectarea selectivă, care sunt beneficiile sale și care este legislația în vigoare.

Colectarea deșeurilor reprezintă primul pas al procesului de reciclare, un obicei util pentru mediu și economie. Sunt utilizate mai multe sisteme, colectarea separată fiind considerată cea mai eficientă. În cazul acesta, ambalajele și celelalte obiecte sunt sortate de către consumator și depozitate în saci, pubele sau containere diferite, în funcție de materialul din care sunt confecționate. Astfel, se vor împărți în hârtie & carton, plastic & metal și sticlă.

Conform Ordonanței de urgență nr. 92/2021, România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, trebuie să pună în aplicare obligațiile UE. Măsurile care trebuie luate se referă la prevenirea și reducerea deșeurilor, gestionarea lor eficientă și reducerea efectelor adverse provocate de acestea.

Astfel, autoritățile publice sunt nevoite:

  • să promoveze modele durabile de consum și producție;
  • să încurajeze fabricarea produselor eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor și durabile în ceea ce privește durata de viață;
  • să elimine perimarea programată;
  • să încurajeze disponibilitatea pieselor de schimb;
  • să încurajeze reutilizarea produselor;
  • să reducă generarea de deșeuri alimentare

De asemenea, operatorii economici trebuie să ia măsuri pentru reducerea volumului deșeurilor generale, în special a celor care nu pot fi reutilizate sau reciclate.

Pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii de deșeuri au obligația de a le colecta separat și de a nu le amesteca cu materiale cu proprietăți diferite. Acest lucru este valabil și în timpul transportului, când deșeurile sunt preluate și duse la centrele de reciclare.

Colectarea separată este un sistem relativ simplu de implementat, însă este nevoie de puțin efort din partea populației. Mai exact, fiecare dintre noi trebuie să țină cont de câteva reguli. Nu-ți face griji, sunt ușor de înțeles, iar în scurt timp îți vor intra în reflex.

Astfel, pașii pe care trebuie să îi urmezi sunt următorii:

  1. Verifică eticheta pentru a afla dacă ambalajul se reciclează

Producătorii sunt obligați de legea nr. 249/2015 să marcheze pentru identificare direct pe ambalaj sau etichetă. Simbolurile trebuie să fie vizibile, lizibile și durabile, astfel încât oricine să înțeleagă ce se poate recicla și unde.

Astfel, vei găsi pe ambalaj un triunghi format din săgeți în interiorul căruia se află simbolul materialului.

  • hârtie – PAP;
  • aluminiu – ALU, oțel – FE;
  • sticlă – GL;
  • plastic – 1 PET, 2 HDPE, 3 PVC, 4 LDPE, 5 PP, 6 PS, 7 Altele
  1. Pregătește corect deșeurile

Înainte de colectare, deșeurile trebuie curățate, atunci când este cazul. Astfel, ambalajele trebuie clătite sau spălate cu apă și detergent, pentru a înlătura urmele alimentare. În cazul hârtiei, acest lucru nu este posibil, materialul fiind considerat contaminat. Pentru a economisi spațiu în pubelă, e recomandat ca deșeurile să fie pliate.

  1. Colectează corespunzător

Dacă locuiești la bloc, asociația de proprietari trebuie să pună la dispoziție containere special amenajate și etichetate pe fiecare fracție. Cei care stau la casă vor folosi saci menajeri colorați.

Astfel, colectarea deșeurilor se realizează după aceste culori:

  • plasticul și metalul se pun în pubela sau sacul galbene;
  • hârtia și cartonul în pubela sau sacul albastre;
  • sticla în pubela sau sacul verde

Fracția mixtă (deșeurile menajere și biodeșeurile) se pun în pubela maro, iar cele biodegradabile (resturi de fructe și legume, frunze uscate etc) în cea neagră.

Când deșeurile ajung la centrul de reciclare, sunt sortate în funcție de material. Tot aici sunt înlăturate cele care nu pot fi reciclate sau sunt contaminate. Procesul poate fi realizat cu ajutorul oamenilor sau prin intermediul unor mașinării speciale. La final, ambalajele sunt procesate, fiind transformate în materiale noi. În unele cazuri (plastic, hârtie) este necesară combinarea cu material virgin – doar aluminiul și sticla pot fi reciclate la infinit fără a-și pierde proprietățile.

Agenții economici care introduc pe piață ambalaje au obligația de a îndeplini anumite ținte anuale de reciclare. În prezent, acestea sunt:

  • 60% din greutate pentru hârtie și carton;
  • 60% din greutate pentru sticlă;
  • 50% din greutate pentru metal;
  • 22,5% din greutate pentru plastic și 55% pentru PET;
  • 20% din greutate pentru aluminiu;
  • 15% din greutate pentru lemn

Pentru a gestiona mai bine colectarea și valorificarea deșeurilor, companiile pot apela la transferul de responsabilitate. Astfel, vor colabora cu o OIREP – Organizație care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului.

Transferul de responsabilitate presupune ca OIREP să se asigure că agentul economic își îndeplinește obiectivele anuale. De asemenea, are rolul de a raporta, calcula și plăti taxele către Fondul de Mediu în cazul nereciclării cantității corespunzătoare de ambalaje.

Deșeurile au un impact major asupra planetei, poluând puternic mediul înconjurător. Depozitele de gunoi eliberează metan, un gaz cu efect de seră care contribuie direct la încălzirea globală și afectează sănătatea oamenilor, a animalelor și a plantelor.

Ajunse în apă, gunoaiele contaminează apa potabilă și au un impact negativ asupra speciilor marine. Iar acestea sunt doar câteva dintre efectele negative.

Pentru a evita asemenea probleme, este necesar să limităm cantitatea de ambalaje și obiecte produse și să gestionăm eficient deșeurile, colectându-le separat pentru a le recicla.

Din  păcate, multe persoane consideră că nu merită să piardă timp pentru a separa deșeurile dacă acestea sunt oricum colectate împreună, în aceeași mașină. Totuși, e important să ținem minte că, odată ajunse la centrul de reciclare, acestea sunt din nou sortate. Acest lucru se întâmplă pentru că ambalajele sunt confecționate din diferite materii prime. În cazul plasticului, de exemplu, există 7 tipuri, care trebuie separate înainte de a fi reciclate. Cu toate acestea, rămâne datoria noastră să colectăm separat, pentru a ușura procesul.

Protejarea mediului pentru generațiile viitoare este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Obiceiurile noastre zilnice pot afecta planeta în mod pozitiv sau negativ. Tu ce alegi astăzi?

În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011, care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).

Dar Localitățile, pădurile, râurile din România sunt mult mai murdare decât în alte țări din Europa. Reciclăm de patru ori mai puțin decât media UE, iar scandalul gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei pare unul fără ieșire. Cum s-ar putea schimba lucrurile? Un expert din Asociația „Zero Waste Europe” explică care sunt soluțiile, exemplele de succes din România și de ce practicile „ieftine” din domeniul gunoaielor sunt mai scumpe decât reciclarea.

În numai trei luni, o comună din județul Bihor a ajuns de la un grad de colectare separată a deșeurilor de la 1% până la 61%. În acest proces, pubelele stradale și containerele au fost îndepărtate și înlocuite de un sistem de colectare separată la sursă, pe cinci fracții, inclusiv deșeuri biodegradabile. Acest sistem a reprezentat o premieră la nivelul întregii țări.

Exemplul de succes de mai sus este doar unul dintre cele pe care Asociația „Zero Waste România” le folosește pentru a arăta că atunci când autoritatea publică dorește să schimbe fundamental lucrurile într-o localitate, acest lucru este posibil. Chiar și în România.

În 2021 ne aflăm în situația în care reciclăm doar 11% din deșeurile municipale și până în 2025 trebuie să ajungem la 55%. Cum vom atinge această țină? Greu de spus.

Pe de altă parte, există exemple de succes în țara noastră și provocarea ar fi ca acestea să fie replicate la nivelul întregii țări. Despre cum se poate face acest lucru am stat de vorbă cu Elena Rastei, expertă în economie circulară la „Zero Waste România”, filiala organizației „Zero Waste Europe”.

Sigur ca exista, solutii si rezolvari concrete, ala ecestor probleme experimentate deja in alte state. Una dintre marile problem este :

„Nu acceptăm finanţări de la companii care poluează mediul, de la guvern sau autorități publice”

Zero Waste România este o organizație non-profit, apolitică, independentă care promovează soluții holistice pentru conservarea resurselor și militează pentru eliminarea risipei și a deşeurilor, fără gropi de gunoi sau incineratoare. Suntem filiala Zero Waste Europe și reprezentăm rețeaua Break Free From Plastic în România.

Sprijinim comunităţile ameninţate de proiecte distructive de managementul deşeurilor și dezvoltăm o rețea formată din grupuri informale organizate la firul ierbii (grassroot), experți, activiști de mediu și inițiative sociale de antreprenoriat circular.

Facilităm tranziția României către o economie circulară zero waste prin:

  • activități de tip watchdog: identificăm problema, alertăm decidenți și mobilizăm cetățenii.
  • expertiză, soluții și suport tehnic pro-bono în implementarea acestora oferite autorităților publice locale și naționale.
  • monitorizare implementare și confirmarea independentă a rezultatelor și impactului de mediu și social.

Activitatea noastră este susținută de organizația internațională Zero Waste Europe, de fundații și organizații internaționale precum Het Actiefonds – The Action Fund sau MAVA Foundation, precum și de persoane care împărtășesc valorile noastre și contribuie la desfășurarea activităților atât financiar cât și prin voluntariat.

Pentru a ne menține independența nu acceptăm finanţări de la companii care poluează mediul, de la guvern sau autorități publice. Mare parte din povestea Zero Waste România este una despre voluntariat.

La nivel conceptual, “zero waste” a fost gândit de către fondatorii Zero Waste International Alliance, în urmă cu peste 20 de ani, sub forma unui set de soluții și măsuri alternative la gropile de gunoi și incineratoare.

Cu toate acestea, în prezent, majoritatea entuziaștilor asociază “zero waste” doar cu un stil de viață bazat pe reducerea spre zero a risipei. Mai mult, “zero waste” a fost preluat de către industrie în campaniile de CSR.

Un exemplu, în acest sens fiind sintagma “zero deșeuri la groapa de gunoi” (eng. “zero waste to landfill”) un termen vehiculat cu conotații pozitive, dar care în realitate camuflează practicile murdare de eliminare a deșeurilor prin incinerare.

În ultimii ani, “zero waste” a devenit atractiv pentru marile corporații poluatoare cu plastic, acestea sponsorizând proiecte cu denumiri “zero waste” ale unor ONG-uri cu scopul de a-și spăla imaginea.

Adevărul este că dacă ar fi avut cu adevărat intenția de a face un bine planetei, ar fi investit în îmbunătățirea semnificativă a procesului de producție astfel încât să pună pe piață produse în ambalaje reutilizabile sau compostabile, nu în plastic de unică folosință, fie acesta chiar și biodegradabil.

Prin urmare, asocierile poluatorilor de orice fel cu proiecte “zero waste” sunt doar tentative de manipulare pentru a păstra un “status quo” în numele profitului.

Nu există un singur segment vinovat pentru natura sufocată de gunoaie. Să începem cu autoritățile publice care au eșuat în a oferi servicii de salubritate și colectare a deșeurilor, existând încă zone rurale fără operator de salubritate în care aruncarea deșeurilor în ape curgătoare sau în natură a devenit normalitate.

De asemenea, acestea nu au echipat zonele turistice, de tranzit, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor, nu au monitorizat, nu au sancționat, nu au educat corespunzător populația, nu au oferit infrastructură de colectare separată și au promovat așa zisă „taxa zero” la serviciile de salubritate — tot cetățenii plătesc indirect pentru deșeuri, atât din taxe, cât și prin costurile de sănătate și mediu pe care le implică poluarea.

Mai apoi, vorbim despre companiile care pun pe piață produse ambalate sau produse și materiale din plastic de unică folosință, produse pentru a fi folosite o singură dată, care mai apoi poluează natura pentru sute de ani.

Deșeurile, în sine, reprezintă o problemă de proiectare ineficientă a industriei. În ierarhia zero waste, ordinea priorităților este: prevenirea, reducerea cantității de deșeuri prin proiectare ecologică a produselor și a materialelor astfel încât acestea să aibă o durată de viață cât mai lungă, să poată fi reparate, refolosite, compostate sau reciclate.

                         Nu în ultimul rând, responsabili sunt cetățenii!

Apă Curată Si Igienă

Da! Apa este resursa naturală cea mai importantă iar accesul la apă curată și igienă fiind o precondiție pentru o viață sănătoasă.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat, precum şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute din vechime. Excavaţiile de la Mohenjodaro şi Harappa (cca. 2500 î.e.n.) indică existenţa unor oraşe bine organizate, cu un sistem complex de apeducte pentru furnizarea apei, dotate şi cu un sistem de latrine şi drenaj. În Ramayana, străvechiul poem hindus, se indică existenţa unui loc numit Laxmana în care se face referire la un anumit păcat, care era „chiar mai mare decât păcatul poluării apei potabile”. Ceea ce ne arată gravitatea acţiunii de poluare a apei.

De asemenea, romanii au înţeles bine care era legătura dintre mlaştinile existente în jurul Romei (care erau zone pline de ţânţari) şi malarie. Astfel că, din secolul 7 î.e.n. le-au drenat. În secolul al 6 lea î.e.n. Roma era dotată cu o reţea conducte subterane, inclusiv conducta principală, Cloaca Maxima. Tibrul, ca sursă de apă, a fost înlocuit de apeducte care aduceau apă pură de la depărtare. În secolul al 2-lea e.n., 14 astfel de apeducte alimentau Roma cu aproximativ 40 milioane de galoane de apă pe zi. Săracii cărau apa de la fântânile publice, bogaţii aveau conducte în casele lor. Din nefericire, tradiţia indiană şi romană în ceea ce priveşte igiena şi sănătatea publică s-au pierdut apoi, iar contaminarea apei potabile a dus la mizerie şi decădere, până în pragul secolului XX.

Cristalizarea noţiunii de sănătate publică s-a produs în Anglia în

jurul anului 1840. Dezavantajele revoluţiei industriale pe de o parte şi frecventele epidemii de holeră pe de altă parte, au dus la o creştere şi dezvoltare rapidă a mişcării de sănătate publică în lumea vestică. Mizeria a fost considerată cel mai mare duşman al omenirii. Ideea că mediul înconjurător putea fi o importantă sursă de boală a apărut de mai bine de un secol.

                                   

În 1719, când ciuma a izbucnit din nou în sudul Europei, Richard Meade a propus nu numai o aplicare mai rapidă a măsurilor tradiţionale de izolare şi carantină, dar şi o îmbunătăţire mai extinsă a vieţii comunităţii: locuinţe mai bune, curăţenie, ventilaţie şi dezinfecţie. Probabil cea mai importantă lucrare este cea a lui Edwin Chadwick, din 1842, „Raport asupra condiţiilor sanitare ale populaţiei muncitoare din Marea Britanie”. Documentul examina relaţia dintre condiţiile de mediu şi starea sănătăţii. Conform standardelor actuale, lucrarea are multe deficienţe, dar este totuşi o lucrare ştiinţifică de epidemiologie.

Eficienţa măsurilor de igienă au căpătat un sens practic din momentul în care Pasteur a stabilit originea bacteriană a bolilor infecţioase. Microbiologia a reprezentat sursa măsurilor preventive şi terapeutice, dar a contribuit din plin şi în igienă, care era chiar mai importantă pentru comunitate, de exemplu arătând modul în care infecţiile se răspândesc şi făcând posibilă identificarea specifică a bolilor, inclusiv a prezenţei lor nemanifestate în „purtători”. Măsurile de igienă au contribuit la scăderea cu cel puţin o cincime a mortalităţii începând de la mijlocul secolului 19.

Acest procent este asociat bolilor cauzate de consumul de apă şi alimente infestate. Astfel a fost înţeleasă şi mai profund ideea străveche conform căreia apa curată şi igiena au un rol esenţial pentru menţinerea sănătăţii omului. Cu toate acestea, în prezent poluarea apelor continuă să se desfăşoare cu toate că omul are cunoştinţe mult mai vaste decât în trecut.

Da, se poate vorbi despre asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei, respectiv sanitaţie pentru toţi sunt aspirații fundamentale ale cetăţenilor. Este responsabilitatea statului asigurarea disponibilităţii apei şi sanitaţiei pentru toţi. Acest obiectiv include teme variate, de la protecţia ecosistemelor acvatice şi a Deltei Dunării, până la creşterea eficienţei în domeniul managementului şi aprovizionarea populaţiei cu apă curată, potabilă.

Da, iar țintele în perspectivă sunt reliefate in Obiectivul 6 de implementare a Dezvoltarii Durabile.

Astfel, țintele sunt următoarele:

  • Până în 2030, realizarea accesului universal și echitabil la apă potabilă sigură și la prețuri accesibile pentru toți
  • Până în 2030, realizarea accesului la condiții sanitare și de igienă adecvate și echitabile pentru toți și eliminarea defecării în aer liber, acordând o atenție specială nevoilor femeilor și fetelor și celor în situații vulnerabile
  • Până în 2030, îmbunătățirea calității apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deșeurilor și reducerea la minimum a  produselor chimice și materialelor periculoase, înjumătățind proporția apelor uzate netratate și sporind substanțial reciclarea și reutilizarea sigură la nivel global.
  • Până în 2030, creșterea substanțială a eficienței de utilizare a apei în toate sectoarele și asigurarea unui proces durabil de captare și furnizare a apei potabile, pentru a face față deficitului de apă și pentru a reduce substanțial numărul de persoane care suferă de deficit de apă
  • Până în 2030, implementarea managementului integrat al resurselor de apă la toate nivelurile, inclusiv, dacă este cazul, prin cooperarea transfrontalieră
  • Până în 2020, protejarea și restabilirea ecosistemelor legate de apă, inclusiv munți, păduri, zone umede, râuri, rezervoare acvifere și lacuri.

OMS și UNICEF avertizează: progrese de patru ori mai mari sau miliarde de oameni nu vor avea acces la apă sigură, salubritate şi igienă în 2030.

Ultimele estimări arată că, la nivel mondial, trei din 10 persoane nu au avut posibilitatea să se spele pe mâini cu apă şi săpun acasă în timpul pandemiei de COVID-19.

Miliarde de oameni nu vor avea acces la apă potabilă pentru uz casnic şi la servicii de salubritate şi igienă sigure la nivel mondial în 2030 dacă ritmul progreselor nu va fi de patru ori mai mare, potrivit unui nou raport al Organizației Mondiale a Sănătății şi UNICEF.

Raportul Programului comun de monitorizare (PCM) –  Progress on household drinking water, sanitation and hygiene 2000-2020 [Progresele privind apa potabilă pentru uz casnic, salubritatea şi igiena în perioada 2000-2020] – prezintă o serie de estimări referitoare la accesul în gospodărie la apă potabilă şi la servicii de salubritate şi igienă sigure din ultimii cinci ani, evaluând totodată progresele privind atingerea celui de-al şaselea obiectiv de dezvoltare durabilă (ODD), respectiv „asigurarea disponibilităţii şi managementului durabil al apei şi igienei pentru toţi până în 2030”. Pentru prima dată, raportul prezintă şi date la nivel naţional cu privire la sănătatea menstruală.

În 2020, aproximativ o persoană din patru nu a beneficiat de apă potabilă sigură în locuinţa sa şi aproape jumătate din populaţia lumii nu a avut acces la servicii de salubritate sigure. COVID-19 a evidenţiat nevoia stringentă de a asigura tuturor accesul la o bună igienă a mâinilor. În momentul declanşării pandemiei, la nivel mondial, trei din 10 persoane nu aveau posibilitatea să se spele pe mâini cu apă şi săpun acasă.

„Spălatul pe mâini este una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care se poate preveni răspândirea COVID-19 şi a altor boli infecţioase. Şi totuşi, în întreaga lume, milioane de oameni nu au acces la o sursă de apă sigură, pe care să se bazeze,” a afirmat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS. „Investiţiile în apă, salubritate şi igienă trebuie să fie o prioritate la nivel global dacă vrem să punem capăt acestei pandemii şi să construim sisteme medicale mai rezistente.”

Da, s-au raportat unele progrese, însă acestea sunt insuficiente

Raportul notează unele progrese privind asigurarea accesului universal la servicii esenţiale de apă, salubritate şi igienă (WASH, după acronimul din limba engleză). Între 2016 şi 2020, la nivel global, populaţia care beneficiază de acces la apă potabilă sigură în gospodărie a crescut de la 70% la 74%, serviciile de salubritate sigure au înregistrat o creştere de la 47% la 54%, iar dotările care permit spălarea mâinilor cu apă şi săpun au crescut de la 67% la 71%.

În 2020, s-a înregistrat pentru prima dată un număr mai mare de persoane care au recurs la instalaţii sanitare autonome îmbunătăţite, precum latrinele şi fosele septice, ce pot prelua şi trata deşeurile în mod eficient, în detrimentul racordării la sistemele de canalizare. Este necesar ca guvernele să ofere sprijin adecvat pentru gestionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sanitare autonome, inclusiv pentru managementul deşeurilor fecale.

Nevoia stringentă de investiţii face ca să nu se acopere necesarul de apa potabilă cat si pentru mentinerea igienei corporale.

Raportul arată clar că, în cazul în care persistă tendinţa actuală, miliarde de copii şi de familii nu vor avea acces la serviciile WASH esenţiale şi vitale, afirmând că, până în 2030:

  • doar 81% din populaţia lumii va avea acces la apă potabilă sigură în gospodărie, în timp ce 1,6 miliarde de oameni nu vor avea acces;
  • doar 67% din populaţia lumii va avea acces la servicii de salubritate sigure, în timp ce 2,8 miliarde de oameni nu vor avea acces;
  • doar 78% din populaţia lumii va avea acces la dotări de bază pentru spălarea mâinilor, în timp ce 1,9 miliarde de oameni nu vor avea acces.

Raportul prezintă şi vastele inegalităţi, cei mai afectați fiind copiii şi familiile vulnerabile. Pentru a obţine un acces universal la apă potabilă sigură până în 2030, progresele ţărilor celor mai puţin dezvoltate ar trebui să înregistreze un ritm de zece ori mai mare decât în prezent. În contextele fragile, în care riscul ca populaţia să nu beneficieze de apă potabilă sigură este de două ori mai mare, ar trebui ca acest ritm să crească de 23 de ori.

„Chiar şi înaintea pandemiei, milioane de copii şi de familii sufereau din cauza lipsei accesului la apă curată, servicii de salubritate sigure şi un loc în care să se spele pe mâini,” a declarat Directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „În ciuda progreselor impresionante pe care  le-am realizat până în prezent în ceea ce priveşte extinderea acestor servicii vitale, capacitatea noastră de răspuns nu reuşeşte să ţină pasul cu nevoile alarmante, care sunt tot mai mari. E timpul să accelerăm dramatic eforturile de a răspunde nevoilor de bază ale fiecărui copil şi ale fiecărei familii în materie de sănătate şi bunăstare, inclusiv pentru combaterea bolilor infecţioase precum COVID-19.”

Opt din zece persoane fără acces la servicii esenţiale de apă trăiesc în mediul rural. De asemenea, serviciile de salubrizare sigure deservesc 62% din populaţia urbană a lumii şi doar 44% din populaţia rurală.

Africa subsahariană prezintă cele mai lente progrese din lume. Doar 54% din populaţie foloseşte apă potabilă sigură, iar în contextele fragile procentul este de doar 25%.

Noile date referitoare la sănătatea menstruală arată că, în numeroase ţări, o mare parte dintre femei şi fete nu reuşesc să îşi acopere nevoile în ceea ce priveşte sănătatea menstruală, observându-se disparităţi semnificative mai ales în rândul grupurilor vulnerabile, cum sunt persoanele sărace şi cele cu dizabilităţi.

Creşterea gradului de acoperire al serviciilor WASH va presupune prioritizarea acestora la cele mai înalte niveluri decizionale ale agenţiilor internaţionale, ale guvernelor, ale societăţii civile şi ale sectorului privat.  Pentru aceasta, serviciile WASH trebuie incluse periodic pe ordinea de zi a reuniunilor politice organizate la nivel înalt, astfel încât să se asigure că statele membre monitorizează progresele. Acest lucru este important în contextul evaluării intermediare a Deceniului de acţiune „Apă pentru dezvoltare durabilă” ce urmează să fie realizată în 2023 – prima conferinţă a ONU pe tema apei şi a salubrităţii din ultimii aproape 50 de ani.

Calitatea apei din România și serviciile de salubrizare în  percepția cetățenilor 62% dintre cetățeni sunt de părere că România are un proces durabil și sustenabil de captare și furnizare a apei potabile, conform unei cercetări sociologice din cadrul proiectului “România Durabilă”, SIPOCA 613.

Barometrul a avut drept scop măsurarea opiniei publice privind cel de-al șaselea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă din cadrul Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030), ODD 06 „Apă curată și sanitație”.
Astfel, peste 60% dintre respondenți s-au declarat mulțumiți de parametrii apei potabile, cel mai mare procent de nemulțumire (14%) fiind legat de calitățile organoleptice ale acesteia (gust și miros). 54% dintre respondenți consideră totuși că apa de la robinet este sigură pentru băut și pentru gătit.

La nivel obiectiv însă, potrivit datelor Institutului Național de Statistică din 2019, doar 61,8% dintre români erau conectați la sistemul public de alimentare cu apă. Deși în perioada 2010-2019 România a înregistrat o îmbunătățire semnificativă pe diverși indicatori ce țin de acest aspect, țara noastră are în continuare, dintre țările Uniunii Europene, cel mai ridicat procent de populație care nu are nici baie, nici duș, nici o toaletă interioară în gospodărie: 22,4%.

În ceea ce privește percepția asupra serviciilor de salubrizare, cercetarea sociologică a evidențiat faptul că cetățenii sunt mulțumiți de curățenia publică din zona de reședință (aproximativ 70%). Mai mult decât atât, respondenții cred că deșeurile menajere sunt colectate mai bine decât acum 10 ani (68%), ceea ce înseamnă că percepția de îmbunătățire a situației este pregnantă, în acord cu aportul pozitiv al implementării standardelor europene.

O doză de inegalitate se remarcă în accesul la servicii publice care au legătură cu apa, pentru persoanele cu condiție socială mai modestă. 60% din respondeți afirmă că persoanele din
această categorie au acces mai greu la condiții sanitare și de igienă decente, 61% la sistemul de canalizare, iar 58% dintre respondenți cred că cei cu condiție socială mai modestă au acces mai greu la rețeaua de apă. Identificăm așadar deci un larg consens asupra felului în care condiții de bază ale vieții sunt distribuite inegal.

Orase și Comunități Sustenabile

Dezvoltarea oraşelor şi a aşezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile

În România, aportul populaţiei urbane a crescut la 55 % (2016) de la 34% (1960). Acest aport este în creştere, aşadar este o necesitate pentru oraşe să se adapteze la această situaţie. Oraşele trebuie să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile. În plus, oraşele trebuie să combată formele de înstrăinare. Trebuie să ţinem cont şi de comunităţile rurale, şi să asigurăm cetățenilor condiţii pentru o viaţă demnă, indiferent de ambianţa aleasă de ei.

Până în 2030, accesul tuturor la locuințe și servicii de bază adecvate, sigure și la prețuri accesibile și modernizarea cartierelor sărace

  • Până în 2030, asigurarea accesului la sisteme de transport sigure, la prețuri echitabile, accesibile și durabile pentru toți, îmbunătățirea siguranței rutiere, în special prin extinderea rețelelor de transport public, acordând o atenție deosebită nevoilor celor aflați în situații vulnerabile, femei, copii, persoane cu dizabilități și în etate
  • Până în 2030, consolidarea urbanizării incluzive și durabile și a capacității pentru planificarea și gestionarea participativă, integrată și durabilă a așezărilor umane în toate țările.
  • Consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural și natural mondial.
  • Până în 2030, reducerea semnificativă a numărului de decese și a numărului de persoane afectate și scăderea substanțială a pierderilor economice directe în raport cu Produsul Intern Brut la nivel global, cauzate de dezastre, inclusiv dezastrele legate de apă, cu un accent pe protecția celor săraci și a persoanelor aflate în situații vulnerabile
  • Până în 2030, reducerea pe cap de locuitor a impactului negativ asupra mediului în orașe, inclusiv prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului și gestionării deșeurilor municipale și de alt tip
  • Până în 2030, asigurarea accesului universal la spații verzi și publice sigure, incluzive și accesibile, în special pentru femei și copii, persoane în etate și cele cu dizabilități

Strategia vizează asigurarea condițiilor pentru o viață demnă a cetățenilor din comunitățile urbane și rurale prin accesul la locuințe și servicii de bază adecvate, sigure și la prețuri accesibile; accesul la transport public eficient, la prețuri echitabile și accesibile pentru toți; promovarea conceptului de smart-city; consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural; reducerea impactului negativ asupra mediului în orașe, inclusiv prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului și mediului în general.

  • Creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate în toate localitățile la 80% pentru construcții și finalizarea înregistrării terenurilor agricole ce fac obiectul subvențiilor acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca element de bază al planificării spațiale și amenajării teritoriului
  • Implementarea programelor existente și adoptarea de măsuri suplimentare pentru avertizarea timpurie, intervențiile de urgență și acțiunile ulterioare de reabilitare prin precizarea responsabilității tuturor factorilor cu atribuții în domeniu în caz de calamități naturale (seisme, inundații, alunecări de teren) sau accidente (deversări sau emisii nocive, incendii extinse etc)
  • Pregătirea din vreme a unor planuri de contingență pentru prevenirea și limitarea efectelor previzibile ale schimbărilor climatice
  • Îmbunătățirea calității aerului
  • Creșterea capacității instituționale a autorităților cu responsabilități în domeniul calității aerului de adaptare la cerințele de respectare a obiectivelor de calitate a aerului
  • Valorificarea resurselor culturale specifice pe plan local prin protejarea patrimoniului cultural, identității culturale și îndeletnicirilor tradiționale (artizanale, artistice, culinare); încurajarea dezvoltării în continuare a agroturismului

Promovarea unui set de măsuri teritoriale pentru zonele urbane în vederea dezvoltării acelor funcții și echipamente care pot asigura creșterea competitivității orașelor la nivel
european și international

  • Asigurarea accesului la condiții de locuire adecvate pentru toți cetățenii
  • Reducerea semnificativă a pierderilor economice provocate de inundații și alunecările de teren, îmbunătățirea răspunsului colectiv și întărirea capacității de adaptare și revenire la nivel funcțional în cel mai scurt timp după producerea evenimentului, reducerea impactului inundațiilor sau a poluărilor generate de inundații și ale alunecărilor de teren  asupra ecosistemelor, inclusiv prin
    îmbunătățirea constantă a cadrului legislativ
  • Asigurarea accesului la sisteme de transport sigure, la prețuri echitabile, accesibile și durabile pentru toți, în special prin extinderea rețelelor de transport public, acordând o atenție deosebită nevoilor celor aflați în situații vulnerabile, femei, copii, persoane cu dizabilități și în etate
  • Elaborarea și punerea în aplicare a unui program general de planificare spațială și amenajare a teritoriului în corelare cu strategiile sectoriale la nivel
    național prin aplicarea conceptului de dezvoltare spațială policentrică și echilibrată, care să susțină coeziunea teritorială
  • Educarea și responsabilizarea populației pentru situații de risc seismic
  • Reducerea efectelor pe care poluarea atmosferică le are asupra sănătății umane și a mediului prin acordarea unei atenții deosebite calității aerului
  • Reducerea substanțială a numărului deceselor și bolilor provocate de produsele chimice periculoase de poluare și de contaminarea aerului, apei și a solului
  • Consolidarea eforturilor de protecție și salvgardare a patrimoniului cultural și natural, a elementelor de peisaj din mediul urban și rural

Implementarea prevederilor legale referitoare la producția, transportul, depozitarea, utilizarea și eliminarea produselor chimice, inclusiv a celor farmaceutice, care pot prezenta pericole pentru sănătatea oamenilor și animalelor și pentru integritatea mediului.

sa avem orașe mai sigure, deschise și aproape de natură.

Orașele sunt centrul comerțului, culturii și dezvoltării sociale. Pentru a-și menține rolul central în îmbunătățirea persoanelor și crearea de oportunități, este necesar să ne asigurăm că acestea cresc respectând în același timp terenul pe care sunt construite și resursele sale naturale. Provocările cu care ne confruntăm implică trafic, poluare și crearea de spații de locuit plăcute. Trebuie să ne străduim ca orașele să devină spații pentru toți, în care toată lumea să poată să se realizeze și să-și găsească un loc.

  • Să construim locuințe sigure și de calitate.
  • Să asigurăm sisteme de transport ecologice, care să satisfacă nevoile copiilor, femeilor și persoanelor cu dizabilități.
  • Să participăm în calitate de cetățeni la deciziile care afectează planificarea orașelor noastre.
  • Să protejăm și să consolidăm patrimoniului cultural și peisagistic.
  • Să gestionăm cu grijă deșeurile.
  • Să menținem calitatea aerului.

Energie Accesibilă Si Curată

Energia accesibilă și nepoluantă este o inițiativă menită să asigure accesul la produse care alimentează procesul de producție și, de asemenea, care nu poluează.

Faptul că populația mondială poate avea acces la energie și că nu generează poluare este esențial pentru a exista o durabilitate a activității umane.

Acest obiectiv face parte din agenda de dezvoltare durabilă (ODD) urmărită de Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare.

Cerinta pentru energia electrica este in crestere; noi, ca societate, trebuie sa fim pregatiti si este necesar sa ne adaptam. Energia durabila insemna de fapt energie regenerabila. Conform datelor Eurostat, aportul energiei regenerabile in Romania a crescut de la 17,1% (2006) la 24,8 (2015); asadar, am atins – mai mult, am depasit cu 5 ani tinta stabilita de UE pentru 2020. Doar prin incurajarea energiei regenerabile si a inovatiei in domeniu este posibil pentru societatea noastra sa mentina progresul tehnologic si, in acelasi timp, sa protejeze natura, respectiv sa atenueze efectele schimbarilor climatice.

Impreuna vom lucra pentru a atinge pana in 2030 tintele formulate de Organizatia Natiunilor Unite pe acest domeniu, devenite acum si tintele noastre:

Energia accesibilă și nepoluantă este o inițiativă menită să asigure accesul la produse care alimentează procesul de producție și, de asemenea, care nu poluează.

Faptul că populația mondială poate avea acces la energie și că nu generează poluare este esențial pentru a exista o durabilitate a activității umane.

in contextual criezei energiei din zilele noastre, Criza energetică mondială din anul 2021 Comparativ cu anul 2020, anul lockdown-urilor cauzate de pandemia COVID-19, anul curent 2021 este anul înviorării economiei mondiale. Creșterea sectorului real duce la majorarea cererii la resurse energetice. Cu cât gradul de industrializare a economiei naționale este mai înalt, cu atât consumul de resurse energetice este mai mare. Creșterea cererii pe fundalul micșorării ofertei duce inevitabil la sporirea prețului. Prețul la gaze naturale în Europa, la hub-ul TTF (Title Transfer Facility) din Olanda, în septembrie 2021, este de 3 ori mai mare comparativ cu ianuarie 2021

Una din cauzele micșorării ofertei de gaze naturale pe piața europeană este redirecționarea volumelor necontractate a gazelor lichefiate către piața asiatică, unde prețul a fost mai mare comparativ cu cel european. De exemplu, în februarie 2021 prețul la gaze lichefiate pe piața asiatică a fost de 1,6 ori mai mare comparativ cu prețul la hub-ul TTF. Potrivit datelor vămii chineze, în perioada ianuarie-august 2021, China a importat Gaz Natural Lichefiat (GNL) din Statele Unite ale Americii (SUA) în volum de 5,4 milioane de tone, adică de 4,8 ori mai mult decât în perioada corespunzătoare din a.2020.

 „Livrările de GNL în Europa au fost la nivelul de 321 milioane m3 pe zi în aprilie 2021, iar în septembrie au scăzut de 2,2 ori și au atins nivelul de 145 milioane m3 pe zi. Dependența Europei de GNL se explică prin trecerea de la mecanismul de formare a prețurilor OPE (Oil Price Escalation), stabilite în baza evoluției prețului petrolului, la prețurile GOG (Gas-on-gas competition), stabilite în funcție de cerere și ofertă, de la contracte pe termen lung la tranzacții pe termen scurt care sunt comparativ mai volatile”. În perioada anilor 2005-2019, în structura formării prețului la gaze naturale în Europa, ponderea prețurilor OPE a scăzut de la 78% în a.2005 până la circa 22% în a.2019, iar ponderea prețurilor GOG a crescut de la 15% până la 78% .

Prin urmare, prețurile la gaze naturale în Europa au devenit mult mai flexibile și depind de nivelul stabilit la bursă. 50 Dacă prețul la gaze naturale și în continuare ar fi fost stabilit în dependență de prețul petrolului, nu ar fi înregistrat așa o sporire drastică, deoarece prețul petrolul Brent, în septembrie 2021 este de 1,4 ori mai mare comparativ cu ianuarie 2021 și nu de 3 ori ca în cazul gazului.

Dinamica prețurilor lunare la petrol, 2000L01-2021L09 Sursa: Elaborat de autor în baza datelor Băncii Mondiale [10]. În martie 2020 Polonia a insistat la modificarea mecanismului de formare a prețului la gaze naturale procurate de la „Gazprom” de la OPE la GOG. Republica Moldova la fel a negociat cu „Gazprom”, însă formula de calcul este alta: în timpul perioadei reci prețul depinde de cel al petrolului (prețul OPE), iar în perioada caldă se aplică prețul GOG, deoarece în această perioadă de obicei cererea este mai mică și prețul la bursă scade. Altă cauză a scăderii ofertei de gaze naturale pe piața europeană, care la rândul său a provocat creșterea prețului, este nivelul scăzut al rezervelor de gaze în depozitele europene, care se află la un minim istoric.

Conform datelor prezentate de Aggregated Gas Storage Inventory, la 1 septembrie 2021, în depozitele subterane de gaze naturale din Europa erau acumulați 755,1535 TWh, ceea ce constituie 68,09% din capacitatea totală de stocare . Cota gazelor naturale în depozitele subterane de stocare din Europa .

Europa a luat calea economiei verzi, au fost închise centralele nucleare, stațiile electrice, ce funcționau pe bază de cărbune. În plus, două luni fără bătăi de vânt în nord-vestul Europei nu au permis producerea energiei eoliene, ceea ce la fel a cauzat penuria de gaze naturale. Situația creată demonstrează că în viitorul apropiat trecerea 100% la economia verde nu este realizabilă. Resursele fosile încă nu pot fi înlocuite, în volumul necesar economiei naționale și populației, cu surse regenerabile de energie. Managementul ineficient al sectorului energetic a propagat criza energetică, de aceea, pentru a ameliora situația au fost puse în funcțiune centralele pe cărbune, ceea ce inevitabil duce la sporirea emisiilor de dioxid de carbon, și la majorarea prețului cărbunelui .

Majorarea prețurilor la resurse energetice afectează atât producătorii, cât și consumatorii. În primul rând crește componenta energetică în structura costurilor produselor fabricate și serviciilor prestate, ceea ce inevitabil duce la scăderea competitivității bunurilor pe piața externă și internă.

Consecințele crizei energetice au impact asupra crizei energetice si asupra economiei naționale a populației.

  • Majorarea prețurilor la bunuri și servicii;
  • Inflația;
  • Diminuarea competitivității bunurilor atât pe piața externă, cât și internă;
  • Creșterea numărului falimentelor;
  • Sporirea ratei șomajului;
  • Scăderea Produsului Intern Brut;
  • Majorarea deficitului balanței comerciale;
  • Creșterea deficitului contului curent al balanței de plăți.
  • Micșorarea solvabilității populației;
  • Creșterea coeficientului Gini (inegalității economice a populației);
  • Creșterea ratei sărăciei absolute;
  • Micșorarea bunăstării populației.

Procesul inflaționist este însoțit de falimentarea companiilor. În Marea Britanie, în septembrie 2021 au falimentat 5 furnizori de energie electrică, care deserveau 650 mii de clienți. În opinia experților dacă criza energetică se va prelungi, în decursul următorului an vor falimenta 39 de companii din 49 [4]. Falimentarea întreprinderilor duce la creșterea ratei șomajului. În primul trimestru al anului 2021 rata șomajului în mediu în Uniunea Europeană a constituit 7,8%, fiind în creștere cu un punct procentual comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent .

În perioada analizată cel mai înalt nivel al ratei șomajului a atins Grecia (17,1%), Spania (16,0%) și Italia (10,7%), iar cea mai mare creștere a indicatorului dat în trimestrul I 2021 comparativ.

Concluzii În opinia autorului una din cauzele crizei energetice în Europa este managementul ineficient al sectorului energetic:

  • cu toate că se cunoștea că prețul la gaze naturale pe piața asiatică este mai mare, nu s-a luat în calcul că în condițiile economiei de piață gazele lichefiate pot fi redirecționate spre această piață, ocolind piața europeană;
  • sa admis reducerea rezervelor de gaze în depozitele europene;
  • sa neglijat probabilitatea instabilității climatice (nu sa luat în calcul că perioadele fără vânt pot fi nu 1-2 zile, ci 1-2 luni de zile). Criza energetică ca și criza financiară are un impact negativ atât asupra economiilor naționale, cât și asupra populației. În aceste condiții guvernele trebuie să promoveze politici de susținere a cetățenilor, în special a păturilor vulnerabile.

Există populații care nu au acces la energie nici măcar pentru a-și găti mâncarea și, prin urmare, depind de utilizarea lemnului, cărbunelui sau a deșeurilor animale, precum gunoiul de grajd. Poluează neintenționat mediul înconjurător și se expun riscului de moarte prin otrăvire atunci când sunt folosiți drept combustibili în încăperi închise.

Unele resurse regenerabile nu sunt distribuite în mod egal în întreaga lume. De exemplu, există țări cu posibilități mai mari sau mai mici de a avea energie eoliană, solară, geotermală etc. Acest lucru face dificilă accesibilitatea acestui tip de energie la nivel mondial și, de asemenea, complică fiabilitatea utilizării sale.

Schimbările în ceea ce privește creșterea poluării pe planetă și consecințele schimbărilor climatice, datorate dependenței de combustibilii fosili, provoacă efecte dăunătoare la nivel global.

  • Lipsa energiei electrice face ca populația vulnerabilă să parcurgă distanțe mari pentru a găsi apă pentru a-și satisface nevoile, în special femeile și fetele.
  • Spitalele nu pot asigura în condiții de siguranță vaccinuri pentru copiii din populațiile vulnerabile, deoarece fără acces la electricitate nu le pot frigiderea.
  • Este mai dificil pentru companii să fie competitive, datorită imposibilității de a utiliza energia electrică.
  • Fără acces la electricitate, este dificil pentru copii și tineri să-și facă temele noaptea.
  • Lipsa unei infrastructuri adecvate împiedică accesibilitatea la un sistem energetic eficient, ceea ce afectează agricultura. Acest lucru se datorează faptului că este esențial ca procesele rudimentare să fie efectuate pentru a semăna și recolta. Cu alte cuvinte, depinde exclusiv de forța fizică, care limitează producția de alimente.
  • Schimbările climatice derivate din poluarea generată de extracția, producția și utilizarea combustibililor fosili afectează flora și fauna din întreaga lume.

Din cauza celor de mai sus, o parte importantă pentru dezvoltarea economică este posibilitatea populației de a accesa aprovizionarea cu energie.

Atingerea acestui obiectiv reprezintă o provocare importantă, care necesită eforturi și angajamente mari atât la nivel național, cât și internațional de la companii, guverne și cetățeni. Cele mai semnificative acțiuni sunt enumerate mai jos.

  • Creșterea capacității de producție a energiei regenerabile, care reduce costurile de producție și se traduce într-o competitivitate mai mare împotriva producției de energie neregenerabilă.
  • Investiți în dezvoltarea tehnologiilor și infrastructurii care permit o creștere a consumului de energii regenerabile.
  • Utilizarea energiei regenerabile presupune angajamentul cetățenilor de a favoriza utilizarea de energii care nu generează poluarea mediului, pentru viitor. Prin urmare, este necesar să le sensibilizăm astfel încât să prefere să consume energie din resurse regenerabile.
  • Pentru a reduce profitabilitatea combustibililor fosili, sunt majorate taxele pentru poluare. Căutând pe rând că mai multe companii preferă utilizarea energiilor care nu poluează.
  • Completați utilizarea combustibililor fosili cu energii regenerabile, astfel încât poluarea să fie redusă și schimbarea să se facă treptat.
  • Răspândiți beneficiile economisirii de energie. Acest lucru pentru a implica cetățenii și companiile. De exemplu, opriți luminile care nu sunt folosite, preferați să folosiți becuri care economisesc lumina, preferați să folosiți o bicicletă pentru călătorii scurte în loc de mașină sau folosiți transportul public.