Asistenţa medicală comunitară

Extras din Norma metodologică de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008

Art. 1.

Asistenţa medicală comunitară, astfel cum este definită la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, cuprinde programe, activităţi şi servicii medicale, furnizate în sistem integrat cu serviciile sociale, adresate persoanelor dintr-o comunitate.
Scopul asistenţei medicale comunitare este de a asigura furnizarea de servicii integrate, medicale şi sociale, flexibile şi adecvate nevoilor beneficiarilor, acordate în mediul în care aceştia trăiesc prin utilizarea eficientă a serviciilor acordate în cadrul pachetului de bază, punerea accentului pe prevenţie şi continuitate a serviciilor.

Art. 2.

Asistenţa medicală comunitară cuprinde, potrivit art. 6 din ordonanţa de urgenţă, în principal următoarele activităţi:

identificarea problemelor medico-sociale ale comunităţii;
educaţia pentru sănătate şi profilaxia bolilor, prin promovarea unui stil de viaţă şi mediu sănătos;
mobilizarea populaţiei pentru participarea la programele de vaccinări, controale medicale profilactice etc.;
promovarea sănătăţii reproducerii şi planificarea familială;
îngrijirea şi asistenţa medicală la domiciliu, curativă şi de recuperare, în vederea reinserţiei sociale;
acordarea de îngrijiri paleative la domiciliu.

Art. 3.

Desfăşurarea activităţilor de asistenţă medicală comunitară integrată cu serviciile sociale se face în folosul comunităţii de serviciul public de asistenţă socială de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale sau, după caz, de compartimentul desemnat cu atribuţii în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Autorităţile administraţiei publice locale elaborează strategia şi programul anual de asistenţă medicală comunitară la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective, monitorizează şi evaluează activitatea de asistenţă medicală comunitară.
Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor transmit semestrial direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti raportul privind activitatea desfăşurată la nivel de judeţ, până cel mai târziu la data de 15 februarie a anului următor celui pentru care se face raportarea.

Art. 4.

Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, asigură îndrumarea tehnică şi metodologică a activităţii de asistenţă medicală comunitară la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti.

Art. 5.

În domeniul asistenţei medicale comunitare, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au în principal următoarele atribuţii:

să acorde consultanţă şi asistenţă tehnică în domeniul evaluării nevoilor, al stabilirii priorităţilor, modalităţilor de implementare şi monitorizare a politicilor de asistenţă medicală comunitară integrată;
să colaboreze cu autorităţile administraţiei publice locale în vederea realizării strategiei judeţene şi a listei de priorităţi în domeniul asistenţei medicale comunitare;
să contribuie la crearea unui cadru organizatoric pentru monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi programelor naţionale şi locale de sănătate, cu privire la asistenţa medicală comunitară;
să monitorizeze elaborarea de ghiduri şi standarde de practică în domeniul asistenţei medicale comunitare;
să asigure sprijin pentru formarea personalului care lucrează în reţeaua de asistenţă medicală comunitară integrată, inclusiv pentru joncţiunile cu reţeaua de medicină de familie, accesul la medicamente, servicii ambulatorii şi spitaliceşti;
să identifice, să elaboreze şi să propună programe specifice de educaţie pentru sănătate şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul diferitelor comunităţi;
să elaboreze şi să propună programe specifice de prevenire şi profilaxie primară, secundară şi terţiară şi de recuperare medicală şi incluziune socială;
să identifice, să elaboreze şi să propună programe specifice de consiliere medico-socială, servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vulnerabile: gravide, nou-născuţi, bolnavi cronici, bătrâni, persoane cu dizabilităţi, neasiguraţi, victime ale violenţei domestice, copii provenind din familii dezorganizate, persoane cu probleme de sănătate mintală, precum şi alte categorii de persoane identificate la nivel local ca fiind în situaţii de risc;
să faciliteze şi să monitorizeze crearea parteneriatelor interinstituţionale la diferite niveluri, a strategiilor şi a protocoalelor comune pentru serviciile de asistenţă comunitară.

Art. 6.

Mediatorul sanitar are următoarele atribuţii:

cultivă încrederea reciprocă între autorităţile publice locale şi comunitatea de romi din care face parte;
facilitează comunicarea între membrii comunităţii de romi şi personalul medico-sanitar;
catagrafiază gravidele şi lehuzele, în vederea efectuării controalelor medicale periodice prenatale şi post-partum; le explică necesitatea şi importanţa efectuării acestor controale şi le însoţeşte la aceste controale, facilitând comunicarea cu medicul de familie şi cu celelalte cadre sanitare;
explică noţiunile de bază şi avantajele planificării familiale, încadrat în sistemul cultural tradiţional al comunităţii de romi;
catagrafiază populaţia infantilă a comunităţii de romi;
explică noţiunile de bază şi importanţa asistenţei medicale a copilului;
promovează alimentaţia sănătoasă, în special la copii, precum şi alimentaţia la sân;
urmăreşte înscrierea nou-născutului pe listele medicului de familie, titulare sau suplimentare;
sprijină personalul medical în urmărirea şi înregistrarea efectuării imunizărilor la populaţia infantilă din comunităţile de romi şi a examenelor clinice de bilanţ la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 7 ani;
explică avantajele includerii persoanelor în sistemul asigurărilor de sănătate, precum şi procedeul prin care poate fi obţinută calitatea de asigurat;
explică avantajele igienei personale, a igienei locuinţei şi spaţiilor comune; popularizează în comunitatea de romi măsurile de igienă dispuse de autorităţile competente;
facilitează acordarea primului ajutor, prin anunţarea cadrelor medicale/serviciului de ambulanţă şi însoţirea echipelor care acordă asistenţă medicală de urgenţă;
mobilizează şi însoţeşte membrii comunităţii la acţiunile de sănătate publică: campaniile de vaccinare, campaniile de informare, educare şi conştientizare din domeniul promovării sănătăţii, acţiuni de depistare a bolilor cronice etc.; explică rolul şi scopul acestora;
participă la depistarea activă a cazurilor de tuberculoză şi a altor boli transmisibile, sub îndrumarea medicului de familie sau a cadrelor medicale din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti;
la solicitarea cadrelor medicale, sub îndrumarea strictă a acestora, explică rolul tratamentului medicamentos prescris, reacţiile adverse posibile ale acestuia şi supraveghează administrarea medicamentelor, de exemplu: tratamentul strict supravegheat al pacientului cu tuberculoză;
însoţeşte cadrele medico-sanitare în activităţile legate de prevenirea sau controlul situaţiilor epidemice, facilitând implementarea măsurilor adecvate, explică membrilor comunităţii rolul şi scopul măsurilor de urmărit;
semnalează cadrelor medicale apariţia problemelor deosebite din cadrul comunităţii: focarele de boli transmisibile, parazitoze, intoxicaţii, probleme de igienă a apei etc.;
semnalează în scris direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti problemele identificate privind accesul membrilor comunităţii rome pe care o deserveşte la următoarele servicii de asistenţă medicală primară:
- imunizări, conform programului naţional de imunizări;
- examen de bilanţ al copilului cu vârsta cuprinsă între 0 şi 7 ani;
- supravegherea gravidei, conform normelor metodologice ale Ministerului Sănătăţii;
- depistarea activă a cazurilor de TBC;
- asistenţă medicală de urgenţă;
- informarea asistentului social cu privire la cazurile potenţiale de abandon al copiilor.

Art. 7.

(1) Asistentul medical comunitar are, în principal, atribuţii privind:

identificarea familiilor cu risc medico-social din cadrul comunităţii;
determinarea nevoilor medico-sociale ale populaţiei cu risc;
culegerea datelor despre starea de sănătate a familiilor din teritoriul unde îşi desfăşoară activitatea;
stimularea de acţiuni destinate protejării sănătăţii;
identificarea, urmărirea şi supravegherea medicală a gravidelor cu risc medico-social în colaborare cu medicul de familie şi cu asistenta din cadrul cabinetului medical individual, pentru asigurarea în familie a condiţiilor favorabile dezvoltării nou-născutului;
efectuarea de vizite la domiciliul lăuzelor, recomandând măsurile necesare de protecţie a sănătăţii mamei şi a nou-născutului;
în cazul unei probleme sociale, ia legătura cu serviciul social din primărie şi din alte structuri, cu mediatorul sanitar din comunităţile de romi pentru prevenirea abandonului;
supraveghează în mod activ starea de sănătate a sugarului şi a copilului mic;
promovează necesitatea de alăptare şi practicile corecte de nutriţie;
participă, în echipă, la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective, pe teritoriul comunităţii: vaccinări, programe de screening populaţional, implementarea programelor naţionale de sănătate;
participă la aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eventualelor focare de infecţii;
îndrumă persoanele care au fost contaminate pentru controlul periodic;
semnalează medicului de familie cazurile suspecte de boli transmisibile constatate cu ocazia activităţilor în teren;
efectuează vizite la domiciliul sugarilor cu risc medico-social trataţi la domiciliu şi urmăreşte aplicarea măsurilor terapeutice recomandate de medic;
urmăreşte şi supraveghează în mod activ copiii din evidenţa specială (TBC, HIV/SIDA, prematuri, anemici etc.);
identifică persoanele neînscrise pe listele medicilor de familie şi contribuie la înscrierea acestora; urmăreşte şi supraveghează activ nou-născuţii ale căror mame nu sunt pe listele medicilor de familie sau din zonele în care nu există medici de familie;
organizează activităţi de consiliere şi demonstraţii practice pentru diferite categorii populaţionale;
colaborează cu ONG-uri şi cu alte instituţii pentru realizarea programelor ce se adresează unor grupuri-ţintă (vârstnici, alcoolici, consumatori de droguri, persoane cu tulburări mintale şi de comportament), în conformitate cu strategia naţională;
urmăreşte identificarea persoanele de vârstă fertilă; diseminează informaţii specifice de planificare familială şi contracepţie;
se preocupă de identificarea cazurilor de violenţă domestică, a cazurilor de abuz, a persoanelor cu handicap, a bolnavilor cronici din familiile vulnerabile;
efectuează activităţi de educaţie pentru sănătate în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos.

(2) Asistentului medical comunitar îi revin responsabilităţile respectării:

normelor eticii profesionale, inclusiv asigurarea păstrării confidenţialităţii în exercitarea profesiei;
actelor şi hotărârilor luate în conformitate cu pregătirea profesională şi limitele de competenţă;
îmbunătăţirii nivelului cunoştinţelor profesionale prin studiu individual sau alte forme de educaţie continuă;
întocmirii evidenţei şi completării documentelor utilizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv registre, fişe de planificare a vizitelor la domiciliu şi alte asemenea documente.

Art. 8.

Finanţarea cheltuielilor de personal pentru asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari se suportă, potrivit legii, de la bugetul local, din sumele transferate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

Art. 9.

Drepturile salariale aferente lunii decembrie din anul 2008 şi trimestrului I al anului 2009 se asigură, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare în cadrul procesului de reformă şi operaţionalizare, din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii.

Obiectivele, activităţile şi beneficiarii serviciilor de asistenţă medicală comunitară

Extras din Ordonanţă de urgenţă 18/2017

Obiectivele, activităţile şi beneficiarii serviciilor de asistenţă medicală comunitară

Art. 5.

Obiectivele asistenţei medicale comunitare sunt următoarele:

identificarea activă, în colaborare cu serviciul public de asistenţă socială, a problemelor medico-sociale ale comunităţii şi, în special, ale persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile;
facilitarea accesului populaţiei, în special al persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, la servicii de sănătate şi sociale;
promovarea unor atitudini şi comportamente favorabile unui stil de viaţă sănătos, inclusiv prin acţiuni de educaţie pentru sănătate în comunitate;
participarea la implementarea de programe, proiecte, acţiuni şi intervenţii de sănătate publică adaptate nevoilor comunităţii, în special persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile;
furnizarea de servicii de sănătate în limita competenţelor profesionale legale ale personalului cu atribuţii în domeniu.

Art. 6.

Activităţile desfăşurate în domeniul asistenţei medicale comunitare de către personalele care au atribuţii legale în acest domeniu, în vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 5, sunt următoarele:

identificarea în cadrul comunităţii a persoanelor şi a grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, social sau al sărăciei, respectiv a factorilor de risc pentru sănătatea acestora şi evaluarea, respectiv determinarea nevoilor de servicii de sănătate ale acestora;
desfăşurarea de programe şi acţiuni destinate protejării sănătăţii, promovării sănătăţii şi în directă legătură cu determinanţi ai stării de sănătate, respectiv stil de viaţă, condiţii de mediu fizic şi social, acces la servicii de sănătate şi efectuarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos;
furnizarea de servicii de profilaxie primară şi secundară către membrii comunităţii, în special către persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical sau social;
participarea la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective de pe teritoriul comunităţii: vaccinări, programe de screening populaţional şi implementarea programelor naţionale de sănătate, inclusiv mobilizarea populaţiei pentru participarea la programele de vaccinări şi controalele medicale profilactice;
semnalarea medicului de familie a cazurilor suspecte de boli transmisibile constatate cu ocazia activităţilor în teren şi participarea la aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eventualelor focare de infecţii;
identificarea persoanelor neînscrise pe listele medicilor de familie şi transmiterea informaţiilor despre acestea către medicul de familie, cu precădere a copiilor şi a gravidelor, în scopul obţinerii calităţii de asigurat de sănătate şi a asigurării accesului acestora la servicii medicale;
supravegherea în mod activ a stării de sănătate a sugarului şi a copilului mic şi promovarea alăptării şi practicilor corecte de nutriţie; efectuarea de vizite la domiciliul sugarilor cu risc medical sau social şi urmărirea aplicării măsurilor terapeutice recomandate de medic;
identificarea, urmărirea şi supravegherea medicală a gravidelor cu risc medical sau social în colaborare cu medicul de familie şi cu asistenta medicală a acestuia, prin efectuarea de vizite periodice la domiciliul gravidelor şi al lăuzelor;
identificarea femeilor de vârstă fertilă vulnerabile din punct de vedere medical, social sau al sărăciei şi informarea acestora despre serviciile de planificare familială şi contracepţie, precum şi asigurarea suportului de a accesa aceste servicii;
monitorizarea şi supravegherea în mod activ a bolnavilor din evidenţa specială, respectiv evidenţa privind tuberculoza, HIV/SIDA, boli rare, prematuri, anemici, persoane cu tulburări mintale şi de comportament, consumatori de substanţe psihotrope, alte categorii de persoane supuse riscului sau cu afecţiuni medicale înscrise în registre şi evidenţe speciale;
efectuarea de vizite la domiciliu pentru asistenţa medicală a pacientului cronic sau în stare de dependenţă şi a vârstnicului, în special a vârstnicului singur, complementar asistenţei medicale primare, secundare şi terţiare;
consilierea medicală şi socială, în limita competenţelor profesionale legale;
furnizarea de servicii de asistenţă medicală de urgenţă în limita competenţelor profesionale legale;
direcţionarea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile către serviciile medicale şi sociale şi monitorizarea accesului acestora;
organizarea şi desfăşurarea de acţiuni în comun cu serviciile sociale din primărie şi personal din alte structuri de la nivel local sau judeţean, în cazul problemelor sociale care pot afecta starea de sănătate sau accesul la servicii medicale ale persoanei vulnerabile;
identificarea şi notificarea autorităţilor competente a cazurilor de violenţă domestică, a cazurilor de abuz, a persoanelor cu handicap, a altor situaţii care necesită intervenţia altor servicii decât cele care sunt de competenţa asistenţei medicale comunitare;
colaborarea cu alte instituţii şi organizaţii, inclusiv cu organizaţii neguvernamentale pentru realizarea de programe, proiecte şi acţiuni care se adresează persoanelor sau grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, economic sau social;
alte activităţi, servicii şi acţiuni de sănătate publică adaptate nevoilor specifice ale comunităţii şi persoanelor din comunitate aparţinând grupurilor vulnerabile;
întocmirea evidenţelor şi documentelor utilizate în exercitarea activităţii, cu respectarea normelor eticii profesionale şi păstrării confidenţialităţii în exercitarea profesiei.

Art. 7.

(1) Beneficiarii serviciilor de asistenţă medicală comunitară sunt membrii comunităţii, cu precădere persoanele vulnerabile din punct de vedere medical sau social, cu accent pe populaţia din mediul rural şi grupurile vulnerabile, inclusiv cele de etnie romă.

(2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii:

nivel economic sub pragul sărăciei;
şomaj;
nivel de educaţie scăzut;
dizabilitate;
boli cronice;
boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative;
graviditate;
vârsta a treia;
vârstă sub 18 ani;
fac parte din familii monoparentale;
risc de excluziune socială;
alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social de la nivelul comunităţii.

(3) Persoana vulnerabilă din punct de vedere medical este persoana supusă riscului de a suferi afectări ale stării de sănătate prin acţiunea unor determinanţi biologici, de mediu fizic, social şi economic, comportamentali sau care ţin de serviciile de sănătate sau ca urmare a probabilităţii crescute de a dezvolta anumite boli sau stări patologice, ca urmare a unor caracteristici personale ce ţin de vârstă, stare de dizabilitate sau de alte situaţii fiziologice.

(4) Persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile din punct de vedere social sunt cele prevăzute la art. 6 lit. p) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.

Legislație internațională.

Conceptul de îngrijiri comunitare a fost iniţiat de OMS în anul 1980 odată cu reevaluarea conceptului de sănătate aşa cum a fost menţionat în întâlnirea de la Alma Ata: echilibru între factorii biologici, economici, de mediu, sociali şi financiari, de mediu, cultural-educativi şi politici.

În anul 1988, cu ocazia desfăşurării Conferinţei Europene de Nursing, au fost stabilite strategiile de îmbunătăţire a funcţiilor şi statutului socio-economic pentru nurse şi au fost făcute recomandările care favorizează dezvoltarea nursingului comunitar. Prevederile se referă la:deplasarea nursingului din spital în comunitate; participarea nurselor la grupurile care susţin dezvoltarea sănătăţii; îndeplinirea funcţiei de resursă pentru pacient în loc de furnizor de îngrijiri medicale; participarea nurselor în programele de planificare şi evaluare; creşterea participării nurselor în conducerea şi managementul echipelor de îngrijiri primare; responsabilitate mai mare în luarea deciziilor în cadrul echipelor de îngrijiri primare, a echipelor de îngrijiri de sănătate şi analiză cost /eficienţă; transformarea nursei într-un lucrător de primă linie care trăieşte într-o comunitate locală, cunoaşte oamenii şi familiile lor, vizitează locuinţele, şcolile, locurile de muncă şi recreere; evaluează sistematic rezultatele în vederea îmbunătăţirii calităţii îngrijirilor; deplasarea de la modelul biomedical (tratarea pacientului) la modelul holistic al îngrijirilor (nursing); mai multă activitate şi implicare în căutarea clienţilor în loc de a aştepta cererile de consult ale acestora; participarea la cercetarea medicală şi la dezvoltarea programelor de îngrijiri de sănătate; dezvoltarea de standarde comune pentru controlul eticii şi calităţii în activităţile de nursing; dezvoltarea de asociaţii profesionale de nursing; promovarea şi menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor; implicarea indivizilor, familiilor şi comunităţii în îngrijiri şi crearea posibilităţii acestora de a-şi asuma responsabilităţi pentru propria sănătate; preocuparea activă de a reduce inechităţile în accesul la servicii de sănătate şi pentru satisfacerea nevoilor de sănătate ale întregii populaţii; colaborarea multidisciplinară şi multisectorială; autonomie profesională pentru managerii din nursing.

Biroul Regional pentru Europa al OMS a acceptat orientarea ecologică a medicinii comunitare, recunoscând implicaţiile habitatului uman în promovarea sănătăţii. În 1992 OMS a creat o reţea formată din 11 regiuni pentru sănătate cu scopul de a ajuta strategiile pentru sănătate aflate în schimbare şi de a stimula elaborarea politicilor de sănătate în concordanţă cu principiile asistenţei medicale comunitare: trecerea de la iniţiativa centralizată de elaborare a politicii de sănătate la iniţiativa comunităţii: parteneriat şi control cetăţenesc; echitate pentru sănătate (femei, copii, vârstnici, şomeri, emigranţi, populaţie defavorizată); participare comunitară: responsabilizarea populaţiei asupra propriei sănătăţi; activitate intersectorială (medicală, nursing, asistenţă socială, clerici, etc).

Din anul 1993 de când au fost implicate pentru prima dată în jur de 100 de comunităţi din Europa nursingul comunitar continuă să se dezvolte progresiv și pe continentul nostru. Biroul Regional pentru Europa cu sediul la Copenhaga a creat divizii operaţionale care se ocupă de punerea în aplicare a programelor de evaluare şi prevenire a riscurilor pentru sănătatea comunităţilor.

Legislația românească

Procesul de formare a personalului medical specializat în nursing comunitar a fost demarat la noi în ţară ca rezultat al influenţei unui complex de factori socio-economici, politici, culturali, care au impus schimbări esenţiale în managementul educaţional al nurselor.

În anul 2006 a fost emisă legea în baza căreia se desfăşoară asistenţa medicală comunitară din România şi care reglementează serviciile şi activităţile din acest domeniu. În conformitate cu această lege, asistenţa medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităţi şi servicii de sănătate organizate la nivelul comunităţii pentru soluţionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea menţinerii acestuia în propriul mediu de viaţă şi care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale. Asistenţa medicală comunitară presupune un ansamblu integrat de programe şi servicii de sănătate centrate pe nevoile fundamentale ale omului sănătos şi bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale. Programele şi serviciile de asistenţă medicală comunitară se realizează în concordanţă cu politicile Ministerelor Sănătăţii, Muncii, Solidarităţii sociale şi Familiei, Autoritatea Naţională pentru persoane cu Handicap, Agenţia Naţională pentru protecţia Familiei, alte instituţii şi autorităţi locale cu responsabilităţi în domeniu.

MISIUNEA NURSINGULUI COMUNITAR

Organizația Mondială a Sănătății stabileşte că nursingul pentru sănătatea comunităţii este o sinteză a practicii nursing, practicii Sănătăţii Publice, Promovarea Sănătăţii şi Îngrijirile Primare de Sănătate
Scopul nursinguluicomunitar este de a sprijini indivizii, familiile şi comunitatea în atingerea celei mai bune sănătăţi; să furnizeze şi să promoveze stiluri de viaţă prin educaţie, conştientizarea publică şi activităţi în comunitate.
Practica nursingului comunitar se extinde în arii de prevenire a bolilor, îmbunătăţirea sănătăţii, apărarea sănătăţii (sprijin în luarea deciziilor), împuternicire şi cercetare.
Acțiunile nursingului comunitar se desfășoară pentru a promova nivelul optim de sănătate al indivizilor şi comunităţii, prin promovarea dreptului la informare, apărarea sănătăţii şi autodeterminare.
Rolul nurselorcomunitare conform Strategiei OMS este următorul:
- Sănătatea comunităţii şi a familiei – iniţiative legate de sănătatea materno-infantilă, sănătatea în şcoli, controlul bolilor, sănătatea populaţiei în vârstă, prevenirea îmbolnăvirilor.
- Promovarea sănătăţii – stabilirea parteneriatelor în comunitate pentru a identifica nevoile comunităţii raportate la probleme şi sprijin în luarea deciziilor
- Educaţie pentru sănătate – se adresează nevoii de învăţare care trebuie susţinută prin materiale scrise, prezentări, lucru de grup, media, consiliere şi altele.
- Prevenirea (bolilor şi accidentelor, diminuarea suferinţelor) – prevenirea şi răspândirea bolilor transmisibile, strategii de promovarea siguranţei şi prevenirea accidentelor.
- Identificarea precoce a problemelor comunitare şi intervenţiile adecvate – populaţii specifice (sugari, preşcolari, copii), intervenţii precoce indivizii vulnerabili cu probleme de auz, vedere, urmărirea dezvoltării copilului, identificarea cunoştinţelor părinţilor şi prevenirea căderilor la persoanele în vârstă.